Cuvantul zilei: 11 aprilie 2009
By admin | April 11, 2009
…Pentru ca noi nu ne satisfacem nevoia de implinire intre noi prin cuvinte , Insusi Cuvantul creator S-a facut om sau Cuvant creat care implineste aceasta nevoie in veci, darunidu-ni-Se desavarsit si refacand si in noi puterea daruirii – din “Iubirea crestina”, de Pr. Dumitru Staniloae
Topics: Cuvant | No Comments »
Aceasta înseamnă a se teme cineva de Dumnezeu
By admin | June 26, 2008
Din
COMENTARIILE SAU EXPLICAREA EPISTOLEI CATRA COLOSENI, I SI II THESALONICENI
A CELUI INTRU SFINTI PARINTELUI NOSTRU
IOAN CHRISOSTOM
ARCHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLEI
TRADUCERE DIN LIMBA ELINA, EDITIA DE OXONIA, 1855 DE
ARCHIM. THEODOSIE ATHANASIU
BUCURESTI
ATELIERELE GRAFICE I.V. SOCECU, 1905
Aceasta înseamnă a se teme cineva de Dumnezeu, când chiar de nu vede nimeni, el totuşi face ceea ce este bine, iară nu ceea ce este rău. Dacă noi facem binele numai de ochii oamenilor, atunci înseamnă că ne temem de oameni, şi nu de Dumnezeu.
Ai văzut cum îi pune în orânduială? „Tot ceea ce faceţi, zice, din suflet să faceţi, ca Domnului, iară nu ca oamenilor”.
El nu voeşte a-i scăpă numai de ipocrizie, ci şi de lene. Când ei nu au nevoie de privegherea stăpânilor, din servitori devin liberi, căci expresia „din suflet” aceea înseamnă, adică din dra¬goste, nu din silă ca servitori, ci din libertate şi din propria voastră voinţă.
Şi care este plata? „ştiind, zice, că de la Dumnezeu veţi luă răsplătirea moştenirii”, căci este sigur că de la Dânsul veţi lua plata.
Şi cum că Domnului slujiţi, dovadă din aceasta: „Iară cel ce face nedreptate, va luă aceea ce a făcut cu nedreptate”. Aici el adevereşte vorba dinainte. Pentru ca să nu se pară cuvintele acelea ca o linguşire, «va lua, zice, plata nedreptăţii ce a făcut, adică va primi pedeapsa meritată».
„Că nu este alegere de faţă la Dumnezeu”. «Şi ce este, dacă tu eşti slugă? Nu e nici o ruşine de aici». Aceasta ar fi trebuit sa o spună stăpânilor, după cum a făcut în epistola cătră Efeseni. Dar mi se pare că aici face aluzie la stă¬pânii Elini. «Şi ce este dacă stăpânul tău este Elin, şi tu Creştin? Nu se caută persoanele, ci faptele; astfel că şi în asemenea caz trebuie a sliji cu dragoste».
Topics: Diverse | 1 Comment »
Un sfânt al zilelor noastre
By admin | June 24, 2008
Din “Iubirea nebuna a lui Dumnezeu”
Paul Evdokimov
Editura Anastasia
5. UN SFÂNT DIN ZIUA DE AZI
Mulţimea caută neîncetat “semne şi minuni”, însă Domnul spune: “Nu vor primi nimic”. Un sfânt al zilelor noastre este un om ca toată lumea, dar fiinţa lui este o întrebare de viaţă şi de moarte adresată celorlalţi. Aşa cum frumos spune Tauler: “Unii suferă martiriul de-a dreptul prin sabie, alţii cunosc martiriul care îi încununează pe dinăuntru”, în chip nevăzut. Alţii mărturisesc acum cu riscul propriei vieţi, mărturia lor fiind această tăcere grăitoare. Mai există unii chemaţi să mărturisească în faţa opiniei publice şi a lumii, adică în faţa redutabilei indiferenţe a maselor. Kierkegaard spunea că întîia predică a unui preot ar trebui să fie şi ultima, ea reprezentînd un scandal în urma căruia preotul este aruncat la marginea societăţii “oamenilor de bine”.
Ne trebuie sfinţi care să ştie să scandalizeze, întrupând nebunia lui Dumnezeu pentru a evidenţia, de pildă, prostia cosmonauţilor marxişti plecaţi să-i caute pe Dumnezeu şi pe îngeri printre galaxii.
Un om nou nu e deloc un supraom sau un taumaturg. El este despuiat de orice “legendă”, dar reprezintă mai mult decît o legendă: un asemenea om este actual, întrucît mărturiseşte că Împărăţia îi este deja deschisă. Totuşi, avertismentul Evangheliei: “Cine are urechi de auzit, să audă!” – rămâne valabil. Spre deosebire de imaginile vedetelor şi de portretele Şefilor de Stat tămâiaţi pretutindeni, sfântul este umil, asemenea tuturor, dar privirea, cuvântul şi faptele sale “traduc în ceruri” grijile omeneşti şi coboară pe pământ surâsul Tatălui.
Topics: Despre Sfinti | No Comments »
Se cuvine ca un creştin să strălucească nu numai prin cele ce a luat de la Dumnezeu, ci şi prin cele ce aduce el lui Dumnezeu
By admin | January 26, 2008
Din PSB 23, Omilii la Matei, Sf Ioan Gura de Aur, Omilia IV, partea morala Aşadar, pentru că am dobîndit acest dar atît de mare al iertării păcatelor, să facem totul ca să nu batjocorim o binefacere ca aceasta. Dacă şi înainte de primirea cinstei acesteia, păcatele erau vrednice de pedeapsă, cu atît mai mult după ce am primit această nespusă binefacere. Cele ce spun acum nu le spun la întîmplare, ci pentru că văd pe mulţi creştini că duc după botez o viaţă mai păcătoasă decît cei nebotezaţi, că nu se vede nici un semn în viaţa lor că sunt creştini. Read the rest of this entry »
Topics: Creştini, Despre mantuire, Despre pocainta, Diverse | 3 Comments »
Cuvantul de mangaiere..
By admin | October 17, 2007
din “Jurnal dicontinuu cu N. Steinhardt”, Ioan Pintea, pag. 145
Atunci cand spui cuiva un cuvant greu, jignitor, batjocoritor, ironic , zeflemitor esti un om crud.
Esti un tiran sadea. Read the rest of this entry »
Topics: Hristos | 5 Comments »
Femeia cea păcătoasă
By admin | October 8, 2007
din “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”
Ed. IBMBOR – 2007
Au adus aceia aur? Adu şi tu curăţenie sufletească şi trupească şi virtute!
Au adus aceia tămâie? Adu şi tu rugăciuni curate, tămâierile cele duhovniceşti!
Au adus aceia smirnă? Adu şi tu smerenie, inimă înfrântă şi milostenie! Read the rest of this entry »
Topics: Despre milostenie, Despre rugaciune, Păcate, Virtute | 7 Comments »
Dar ce este nebunia cea după Hristos?
By admin | October 8, 2007
din “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”
Ed. IBMBOR – 2007
Când potolim gândurile noastre care se înverşunează când nu trebuie, când facem goală şi pustie mintea noastră de învăţătura cea lumească, pentru ca, atunci când are să primească învăţăturile lui Hristos, să o dăm deşertată şi măturată pentru primirea dumnezeieştilor cuvinte. Iar când hotărăşte Dumnezeu ceva ce nu trebuie iscodit, trebuie primit cu credinţă. Numai un suflet obraznic, un suflet plin de cutezanţă iscodeşte pricinile hotărârilor lui Dumnezeu, cere socoteală, cercetează chipul. Şi adevărul acesta tot din Scripturi voi încerca să-l înfăţişez. Read the rest of this entry »
Topics: Credinţă, Gânduri, Îndoială | No Comments »
Singurătatea este eroică şi fapta cea mai grea
By admin | September 20, 2007
din “Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari puse de Zaharia Sangeorzan”
363. Tot din jurnalul lui Cesare Pavese: „Singura regulă eroică: să fii singur singur singur. Cînd vei petrece o singură zi fără să presimţi sau să implici în vreun gest sau în vreun gînd de-al tău prezenţa altora poţi să te numeşti eroic. Sau, altfel, să fii Crist — adică să te anihilezi, Dar ai spus-o ieri — nimeni nu renunţă la ceea ce ştie — şi tu cunoşti prea multe lucruri. ” Să fii Crist? In secolul XX? Nu-i un orgoliu prea mare? Read the rest of this entry »
Topics: Singurătate | 7 Comments »
Nicolae Steinhardt: Despre sfintenie
By admin | September 19, 2007
din “Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari puse de Zaharia Sangeorzan”
336. Sfinţenia se naşte din momentul în care conştiinţa veghează in faţa morţii? Sau adevărata sfinţenie s-a pierdut cînd asceţii, profeţii au rostit întîia rugăciune şi Hristos nu i-a dat răspunsul aşteptat?
Ce este sfinţenia? Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară strimtă pe un vîrf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvori într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stîlp, cocoţat acolo sus. Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinţeniei.
Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar (stadiu inferior, însă tot remarcabil şi sfînt) a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.
Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.
(Se întîmplă să vezi în biserică o canalie care-şi face neîncetat semnul crucii, bate sute de metanii şi aprinde nenumărate luminări. Cum se explică faptul? Luînd aminte că metaniile şi celelalte sînt treabă uşoară.) Celui ce se legase cu un lanţ de un zid, arhiepiscopul Meletie al Antiohiei îi porunceşte să se dezlege: nu cu lanţul se leagă creştinul, ci cu dragostea şi cu libertatea. Zăvorîrea, lanţul, stîlpul, coliba în vîrf de munte sînt rudimente, exerciţii. Ca şi postul. (V-am mai spus-o: v. Epistola către Coloseni 2, 20-23.)
Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii (Ioan 13, 34).
De aceea sfinţi îi consider pe acei care au trecut cu bine examenul cel teribil, cel de care n-ai cum trişa: al închisorii ori al mănăstirii (ori chiar al vieţii în lume), iubindu-şi aproapele deşi prea bine şi prea desluşit îl vede aşa cum este. Restul: milostivirea, privegherile, posturile, metaniile, flagelările… sînt doar treptele dintîi ale Scării, sînt simple gymnofisii yoghine.
Topics: Diverse | 1 Comment »
Maicuta Gavrilia: Limbile
By admin | September 14, 2007
de AICI
Odată, pe când mă aflam unde mă aflam [în India, n.ed.], un misionar străin a venit la mine şi mi-a spus: “Sunteţi un om bun, dar nu sunteţi o bună creştină”.
I-am zis: “De ce?”
“Fiindcă sunteţi aici de atâta vreme şi vorbiţi doar în engleză. Ce limbi ale băştinaşilor aţi învăţat?”
I-am răspus: “N-am izbutit să învăţ nici o limbă a locului, fiindcă călătoresc foarte mult dintr-un loc în altul. De îndată ce învăţ un dialect, cei din jur încep să vorbească altul. Am învăţat să spun doar ‘Bună dimineaţa’ şi ‘Bună seara’. Nimic altceva”.
“Aaa, nu sunteţi creştină. Cum puteţi evangheliza? Toţi catolicii şi protestanţii învaţă dialectele locale ca să poate face asta…”
Atunci mi-am zis: “Doamne, dă-mi un răspuns pentru el”. Am cerut aceasta din toată inima, şi apoi i-am spus: “Ah, am uitat! Ştiu cinci limbi.”
“Cu adevărat? Care sunt acestea?”
“Cea dintâi limbă este zâmbetul; cea de-a doua, lacrimile. Cea de-a treia este a mângâia. Cea de-a patra este rugăciunea, iar cea de-a cincea este dragostea. Cu aceste cinci limbi mă plimb în toată lumea.”
Atunci el s-a oprit şi mi-a zis: “O clipă. Puteţi să repetaţi, ca să notez ce aţi spus?”
Cu aceste cinci limbi poţi călători în tot pământul, şi toată lumea va fi a ta. Iubeşte-i pe toţi ca pe tine însuţi – fără să-ţi pese de religie sau rasă, fără să-ţi pese de nimic.
Peste tot sunt oameni ai lui Dumnezeu (zidirea lui Dumnezeu, n.ed.). Nu poţi şti niciodată dacă cineva pe care-l vezi astăzi va ajunge mâine sfânt.
Topics: Diverse | 1 Comment »
« Previous Entries
