Articole Recente

Categorii

Mintea ortodoxă şi mintea nemţească / Sf. Teofan Zăvorâtul

Cum este mintea ortodoxa si cum mintea nemteasca?

Mintea ortodoxa nu face pe desteapta, ci numai cercetea­za si isi insuseste adevarul dat ei de-a gata de catre Sfanta Biserica, primindu-l cu deplina supunere si evlavie, temandu-se sa adauge ori sa scoata vreo iota din chipul zugravit deja al marturisirii credintei.

Mintea nemteasca face doar pe desteapta, ea n-are norma de credinta si o tot cauta; nu se apuca sa cerceteze credinta, ci sa nascoceasca si sa cladeasca, si chiar dupa ce a cladit nu se potoleste o data pentru totdeauna, ci tot mai cauta, tot mai cauta, fara a se multumi vreodata cu ce gaseste. Pe ba­taus il mananca mainile, pe flecar il mananca limba, iar pe neamt il mananca creierul si nu-i da pace defel. Duhul “in­noirii”, al necurmatei inovatii, alcatuieste esenta mintii nem­testi. Iar mintea ortodoxa, dupa ce a cercetat adevarul si si l-a insusit, se odihneste intru el si se desfata de vederea chipului sau dumnezeiesc.

Cum sa aflam in care scrieri este minte nemteasca si in care – minte ortodoxa?

Unde se construieste vreo teorie sau viziune asupra lumii, iar dupa aceea este argumentata prin siluirea unor pasaje din Scriptura (despre cele patristice nici nu mai vorbim), avem de-a face cu apucaturi nemtesti, care sunt gata sa supuna dumnezeiescul omenescului. Sa continuam: unde nu este simplitate a gandului si cuvantului, ci combinatii sofisticate de fraze si concepte, asa incat nu mai pricepi despre ce e vor­ba, sa stiti ca e vorba de o structura nemteasca a mintii, care nu prevesteste nimic bun. Adevarul ortodox este simplu, lim­pede, il inteleg pana si copiii. Cine il intelege si il primeste cu inima, acela vorbeste intotdeauna simplu, fara impletituri smechere de idei si de vorbe. Structura nemteasca a mintii si a cuvantului e sinuoasa, obscura, anevoie de inteles. La o pri­vire fugara, mintea nemteasca pare ca merge in adancime, dar de fapt merge pe deasupra si pe alaturi, fara sa atinga miezul adevarului. Iar mintea ortodoxa recunoaste adevarul in esenta lui si fara nici o invarteala in jurul cozii.

Si atunci, de ce se iau oamenii dupa teologia nemtilor? Unul se ia fiindca s-a saturat de catolici si mai ales de iezu­iti; altul fiindca nemtii il ung mai mult la inima. Dar de ce nu raman cu Ortodoxia lor? “Ne-am plictisit, dom’le, mereu la fel, chestie retrograda; vrem sa ne aerisim si sa facem pu­tin curent si la altii in casa. Pai ce, te joci – de o mie de ani sta Ortodoxia asta nemiscata, nene, ca sa vorbim numai de Rusia, iar la greci te apuca groaza, de cand veacul tot una si aceeasi!” Pe deasupra, Ortodoxia e tare grea pentru carca cercetatorului si randuiala de viata pe care o propune nu pica bine. in teologia ortodoxa nu scrii nici un articol fara sa te afunzi in tomuri groase, pe cand in cea nemteasca – toc si cerneala sa ai: sezi, baiete, si scrie. Cu cat mai indraznet, cu atat mai bine; unde n-are destula noima, baga cuvinte cat mai sofisticate si fa-le talmes-balmes, ca in concluzie sa spui: “…ceea ce era de demonstrat”.

Lucru fara primejdie e oare sa teologhisesti nemteste? Nu: vezi ca ai sa cazi sub anatema pusa de Sinoade asupra celor ce teologhisesc de capul lor. Canonul 19 al sinodului 6 Ecumenic spune ca Dumnezeiasca Revelatie trebuie expli­cata nu alfel decat au facut-o Dascalii Bisericii si ca trebuie sa ne multumim cu ei mai bine decat sa alcatuim comentarii din mintea noastra – si asta din teama abaterii de la adevar. Prin urmare, daca cineva baga in domeniul adevarului dum­nezeiesc filosofarea sa personala, este supus anatemei rosti­te asupra celor ce nu pazesc hotararile sinodale indeobste.

Fragment din cartea Răspunsuri la intrebări ale intelectualilor

Topics: Gândire | Nu exista comentarii »

Aceasta înseamnă a se teme cineva de Dumnezeu

Din
COMENTARIILE SAU EXPLICAREA EPISTOLEI CATRA COLOSENI, I SI II THESALONICENI
A CELUI INTRU SFINTI PARINTELUI NOSTRU
IOAN CHRISOSTOM
ARCHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLEI

TRADUCERE DIN LIMBA ELINA, EDITIA DE OXONIA, 1855 DE
ARCHIM. THEODOSIE ATHANASIU

BUCURESTI
ATELIERELE GRAFICE I.V. SOCECU, 1905


Aceasta înseamnă a se teme cineva de Dumnezeu
, când chiar de nu vede nimeni, el totuşi face ceea ce este bine, iară nu  ceea ce este rău.  Dacă noi facem binele numai de ochii oamenilor,  atunci înseamnă că ne temem de oameni, şi nu de  Dumnezeu.

Ai văzut   cum  îi  pune   în   orânduială? „Tot ceea ce faceţi, zice, din suflet să faceţi, ca Domnului, iară nu ca oamenilor”.

El nu voeşte a-i scăpă numai de ipocrizie, ci şi de lene. Când ei nu au nevoie de privegherea stăpânilor, din servitori devin liberi, căci expresia „din suflet” aceea înseamnă, adică din dra¬goste,  nu din silă ca servitori,  ci din  libertate şi din propria voastră voinţă.

Şi  care este  plata?  „ştiind, zice, că de la Dumnezeu veţi luă răsplătirea moştenirii”, căci este sigur că de la Dânsul veţi lua plata.

Şi cum că Domnului slujiţi, dovadă din aceasta: „Iară cel ce face nedreptate,  va luă aceea ce a făcut cu nedreptate”.  Aici el  adevereşte vorba   dinainte. Pentru ca să nu se pară cuvintele acelea ca o linguşire, «va lua,  zice,  plata  nedreptăţii   ce a făcut,  adică  va primi pedeapsa meritată».

„Că   nu este alegere de faţă la Dumnezeu”.  «Şi ce este, dacă tu eşti slugă? Nu e nici o ruşine de aici». Aceasta ar fi trebuit sa o spună   stăpânilor,   după cum a făcut în epistola  cătră Efeseni.  Dar  mi se pare că aici face  aluzie la   stă¬pânii Elini. «Şi ce este dacă stăpânul  tău este Elin, şi tu Creştin? Nu se caută persoanele, ci faptele;  astfel că şi în asemenea caz trebuie a  sliji cu dragoste».

Topics: Diverse | 1 comentariu »

Un sfânt al zilelor noastre

Din “Iubirea nebuna a lui Dumnezeu”
Paul Evdokimov
Editura Anastasia

5. UN SFÂNT DIN ZIUA DE AZI

Mulţimea caută neîncetat “semne şi minuni”, însă Domnul spune: “Nu vor primi nimic”. Un sfânt al zilelor noastre este un om ca toată lumea, dar fiinţa lui este o întrebare de viaţă şi de moarte adresată celorlalţi. Aşa cum frumos spune Tauler: “Unii suferă martiriul de-a dreptul prin sabie, alţii cunosc martiriul care îi încununează pe dinăuntru”, în chip nevăzut. Alţii mărturisesc acum cu riscul propriei vieţi, mărturia lor fiind această tăcere grăitoare. Mai există unii chemaţi să mărturisească în faţa opiniei publice şi a lumii, adică în faţa redutabilei indiferenţe a maselor. Kierkegaard spunea că întîia predică a unui preot ar trebui să fie şi ultima, ea reprezentînd un scandal în urma căruia preotul este aruncat la marginea societăţii “oamenilor de bine”.

Ne trebuie sfinţi care să ştie să scandalizeze, întrupând nebunia lui Dumnezeu pentru a evidenţia, de pildă, prostia cosmonauţilor marxişti plecaţi să-i caute pe Dumnezeu şi pe îngeri printre galaxii.

Un om nou nu e deloc un supraom sau un taumaturg. El este despuiat de orice “legendă”, dar reprezintă mai mult decît o legendă: un asemenea om este actual, întrucît mărturiseşte că Împărăţia îi este deja deschisă. Totuşi, avertismentul Evangheliei: “Cine are urechi de auzit, să audă!” – rămâne valabil. Spre deosebire de imaginile vedetelor şi de portretele Şefilor de Stat tămâiaţi pretutindeni, sfântul este umil, asemenea tuturor, dar privirea, cuvântul şi faptele sale “traduc în ceruri” grijile omeneşti şi coboară pe pământ surâsul Tatălui.

Topics: Despre Sfinti | Nu exista comentarii »

Se cuvine ca un creştin să strălucească nu numai prin cele ce a luat de la Dumnezeu, ci şi prin cele ce aduce el lui Dumnezeu

Din PSB 23, Omilii la Matei, Sf Ioan Gura de Aur, Omilia IV, partea morala Aşadar, pentru că am dobîndit acest dar atît de mare al iertării păcatelor, să facem totul ca să nu batjocorim o binefacere ca aceasta. Dacă şi înainte de primirea cinstei acesteia, păcatele erau vrednice de pedeapsă, cu atît mai mult după ce am primit această nespusă binefacere. Cele ce spun acum nu le spun la întîmplare, ci pentru că văd pe mulţi creştini că duc după botez o viaţă mai păcătoasă decît cei nebotezaţi, că nu se vede nici un semn în viaţa lor că sunt creştini. Read the rest of this entry »

Topics: Creştini, Despre mantuire, Despre pocainta, Diverse | 1 comentariu »

Cuvantul de mangaiere..

din “Jurnal dicontinuu cu N. Steinhardt”, Ioan Pintea, pag. 145

Atunci cand spui cuiva un cuvant greu, jignitor, batjocoritor, ironic , zeflemitor esti un om crud.

Esti un tiran sadea. Read the rest of this entry »

Topics: Hristos | 5 comentarii »

Femeia cea păcătoasă

din  “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”
Ed. IBMBOR – 2007

Au adus aceia aur? Adu şi tu curăţenie sufletească şi trupească şi virtute!

Au adus aceia tămâie? Adu şi tu rugăciuni curate, tămâierile cele duhovniceşti!

Au adus aceia smirnă? Adu şi tu smerenie, inimă înfrântă şi milostenie! Read the rest of this entry »

Topics: Despre milostenie, Despre rugaciune, Păcate, Virtute | 7 comentarii »

Dar ce este nebunia cea după Hristos?

din  “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”

Sfantul Ioan Gura de Aur 

Ed. IBMBOR – 2007

Când potolim gândurile noastre care se înverşunează când nu trebuie, când facem goală şi pustie mintea noastră de învăţătura cea lumească, pentru ca, atunci când are să primească învăţăturile lui Hristos, să o dăm deşertată şi măturată pentru primirea dumnezeieştilor cuvinte. Iar când hotărăşte Dumnezeu ceva ce nu trebuie iscodit, trebuie primit cu credinţă. Numai un suflet obraznic, un suflet plin de cutezanţă iscodeşte pricinile hotărârilor lui Dumnezeu, cere socoteală, cercetează chipul. Şi adevărul acesta tot din Scripturi voi încerca să-l înfăţişez. Read the rest of this entry »

Topics: Îndoială, Credinţă, Gânduri | Nu exista comentarii »

Singurătatea este eroică şi fapta cea mai grea

steinhardt4.jpg

din “Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt  raspunde la 365 intrebari puse de Zaharia Sangeorzan”

 363. Tot din jurnalul lui Cesare Pavese: „Singura regulă eroică: să fii singur singur singur. Cînd vei petrece o singură zi fără să presimţi sau să implici în vreun gest sau în vreun gînd de-al tău prezenţa altora poţi să te numeşti eroic. Sau, altfel, să fii Crist — adică să te anihilezi, Dar ai spus-o ieri — nimeni nu renunţă la ceea ce ştie — şi tu cunoşti prea multe lucruri. ” Să fii Crist? In secolul XX? Nu-i un orgoliu prea mare? Read the rest of this entry »

Topics: Singurătate | 7 comentarii »

Nicolae Steinhardt: Despre sfintenie

din “Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt  raspunde la 365 intrebari puse de Zaharia Sangeorzan” 

336. Sfinţenia se naşte din momentul în care conştiinţa veghează in faţa morţii? Sau adevărata sfinţenie s-a pierdut cînd asceţii, profeţii au rostit întîia rugăciune şi Hristos nu i-a dat răspunsul aşteptat?

Ce este sfinţenia? Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară strimtă pe un vîrf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvori într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stîlp, cocoţat acolo sus. Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinţeniei.

Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar (stadiu inferior, însă tot remarcabil şi sfînt) a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.

Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.
(Se întîmplă să vezi în biserică o canalie care-şi face neîncetat semnul crucii, bate sute de metanii şi aprinde nenumărate luminări. Cum se explică faptul? Luînd aminte că metaniile şi celelalte sînt treabă uşoară.) Celui ce se legase cu un lanţ de un zid, arhiepiscopul Meletie al Antiohiei îi porunceşte să se dezlege: nu cu lanţul se leagă creştinul, ci cu dragostea şi cu libertatea. Zăvorîrea, lanţul, stîlpul, coliba în vîrf de munte sînt rudimente, exerciţii. Ca şi postul. (V-am mai spus-o: v. Epistola către Coloseni 2, 20-23.)

Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii (Ioan 13, 34).

De aceea sfinţi îi consider pe acei care au trecut cu bine examenul cel teribil, cel de care n-ai cum trişa: al închisorii ori al mănăstirii (ori chiar al vieţii în lume), iubindu-şi aproapele deşi prea bine şi prea desluşit îl vede aşa cum este. Restul: milostivirea, privegherile, posturile, metaniile, flagelările… sînt doar treptele dintîi ale Scării, sînt simple gymnofisii yoghine.

Topics: Diverse | 1 comentariu »

Maicuta Gavrilia: Limbile

300px-mothergabrielia.jpg

de AICI

Odată, pe când mă aflam unde mă aflam [în India, n.ed.], un misionar străin a venit la mine şi mi-a spus: “Sunteţi un om bun, dar nu sunteţi o bună creştină”.

I-am zis: “De ce?”

“Fiindcă sunteţi aici de atâta vreme şi vorbiţi doar în engleză. Ce limbi ale băştinaşilor aţi învăţat?”

I-am răspus: “N-am izbutit să învăţ nici o limbă a locului, fiindcă călătoresc foarte mult dintr-un loc în altul. De îndată ce învăţ un dialect, cei din jur încep să vorbească altul. Am învăţat să spun doar ‘Bună dimineaţa’ şi ‘Bună seara’. Nimic altceva”.

“Aaa, nu sunteţi creştină. Cum puteţi evangheliza? Toţi catolicii şi protestanţii învaţă dialectele locale ca să poate face asta…”

Atunci mi-am zis: “Doamne, dă-mi un răspuns pentru el”. Am cerut aceasta din toată inima, şi apoi i-am spus: “Ah, am uitat! Ştiu cinci limbi.”

“Cu adevărat? Care sunt acestea?”

“Cea dintâi limbă este zâmbetul; cea de-a doua, lacrimile. Cea de-a treia este a mângâia. Cea de-a patra este rugăciunea, iar cea de-a cincea este dragostea. Cu aceste cinci limbi mă plimb în toată lumea.”

Atunci el s-a oprit şi mi-a zis: “O clipă. Puteţi să repetaţi, ca să notez ce aţi spus?”

Cu aceste cinci limbi poţi călători în tot pământul, şi toată lumea va fi a ta. Iubeşte-i pe toţi ca pe tine însuţi – fără să-ţi pese de religie sau rasă, fără să-ţi pese de nimic.

Peste tot sunt oameni ai lui Dumnezeu (zidirea lui Dumnezeu, n.ed.). Nu poţi şti niciodată dacă cineva pe care-l vezi astăzi va ajunge mâine sfânt.

Topics: Diverse | Nu exista comentarii »


« Inainte
Crestinism Ortodox.ru. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet