Admiră pe Stăpânul tău de la făpturile Lui

Din “Predicile la statui”

Sfantul Ioan Gura de Aur

Ia şi tu, deci, cea mai bună pildă de hărnicie de la acest animal şi admiră pe Stăpânul tău nu numai pentru că a făcut cerul şi pământul, dar şi pentru că a făcut pe furnică. Căci aceasta deşi e mică, ne dă o mare dovadă de adâncimea înţelepciunii lui Dumnezeu. Gândeşte-te aşadară, cât e de isteaţă şi miră-te cum a putut Dumnezeu să pună într-un trup aşa de mic, atâta dar de muncă, de la ea să înveţi dragostea pentru muncă, iar de la albină frumuseţea, hărnicia şi dragostea de aproapele.

Căci ea nu lucrează atât pentru sine cât pentru noi şi se oboseşte în fiecare zi; lucru care se cade în deosebi creştinului adică să nu caute la ale sale ci la cele ce sunt ale altora.

După cum deci, aceea colindă în sbor toate livezile ca să pregătească altuia masa, tot aşa fă şi tu, omule: de strângi bani, cheltueşte-i pentru alţii de ai bogăţia învăţăturei, nu o îngropa, pune-o înaintea celor ce au nevoie de ea şi tot astfel, dacă ai vreun alt lucru deosebit, fii folositor acelora care au nevoie de roada ostenelilor tale. Nu vezi că de aceea e albina cel mai slăvit animal, nu pentru că lucrează, ci fiindcă lucrează pentru alţii! Pentru că şi păianjenul lucrează şi se trudeşte şi întinde pe pereţi urzeala lui subţire, care întrece orice meşteşug al femeii, dar este o lighioană josnică, pentru că lucrul lui nu este deloc folositor; aşa sunt acei care lucrează şi se ostenesc numai pentru sine.

Imită nevinovăţia porumbiţei! Ia-te după dragostea pentru stăpân a boului şi măgarului şi fă la fel cu pasările care nu-şi bat capul, ce va fi mâine; căci mult folos putem trage şi de la animale pentru îndreptarea moravurilor.

Prin pilda acestor animale ne învaţă şi Hristos, când zice: „Fiţi înţelepti ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” [Biblia Matei 10:16] şi iarăşi: „Priviţi pasările cerului care nu seamănă şi nu seceră şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte pe ele” (Mat 6, 26).

Iar prorocul, ca să facă de ruşine pe nerecunoscătorii Iudei, zice: „Cunoaşte boul pe stăpânul său şi asinul ieslea stăpânului său, iar Israel nu m’a cunoscut pe mine” (Isaia, 1, 3).

Şi iarăşi: „Turtureaua şi rândunica ogorului, vrăbiile au cunoscut timpul venirii lor, iar poporul meu n-a cunoscut judecă’ile Domnului Dumnezeului Său” (Ierem. 8, 7).

De la aceste dobitoace şi altele asemănătoare învaţă să deprinzi virtutea, iar de la cele contrare, învaţă să fugi de răutate.

Căci precum albina e folositoare, tot astfel năpârca e vătămătoare; fereşte-te de răutatea ei, ca să nu ţi se spună: „Veninul năpârcilor sub buzele lor” (Ps. 139, 3).

Câinele e un animal neruşinat; să urăşti deci şi acest cusur.

Vulpea e şireată şi vicleană; să nu râvneşti la acest cusur al ei, ci precum albina, sburând peste livezi, nu culege orice, ci luând ceea ce-i e trebuincios, lasă pe celelalte, tot aşa să faci şi tu, când colinzi seminţia dobitoacelor. Ia de la ele ceea ce e folositor.

Şi însuşirile, prin care ele stau mai presus prin firea lor, tu împrumută-le şi îmbunătăţeşte-le (în tine) prin sloboda ta voinţă, căci şi în această privinţă tu ai fost cinstit de Dumnezeu, că, adică, ţi-a dat putinţa ca să desăvârşeşti (în tine) prin sloboda ta vrere însuşirile lor mai de seamă, aşa fel ca să poţi lua şi răsplata cuvenită.

Isprăvile, pe care le izbândesc acelea, nu le vin lor de la judecată sau sloboda lor voinţă, ci numai de la fire. Ce vreau să spun: Albina face miere, nu pentru că a învăţat aceasta prin mintea şi judecata ei, ci fiind învăţată de la fire; căci dacă munca aceasta n’ar fi fost firească şi n’ar fi fost hărăzită întregului neam al albinelor, ar fi trebuit ca unele din ele să fie necunoscătoare ale acestui meşteşug. Acuma însă, de când s-a făcut lumea şi până în ziua de azi, n-a văzut nimeni albine să trândăvească şi să nu facă miere. Căci însuşiri de felul acesta sunt sădite de fire întregului neam; cele ce vin însă din sloboda voinţă nu sunt obşteşti, (date la toate fiinţele), căci au nevoie de muncă şi osteneală spre a izbândi, cum trebuie.

3. Drept aceea, luând toate cele ce-s mai frumoase, înveşmântează-te cu ele, căci eşti regele necuvântătoarelor; regii, precum ştii, au din belşug şi stăpânesc tot ce-i mai de preţ la supuşii lor, ca: aur, argint, haine scumpe, pietre preţioase. Admiră pe Stăpânul tău de la făpturile Lui.

Dacă vreunul din lucrurile văzute întrece mintea ta şi nu-i poţi găsi rostul, slăveşte pentru aceea pe Ziditor, pentru că înţelepciunea lucrărilor Sale biruie cugetul tău. Nu zice: „De ce acest lucru? La ce bun celălalt?” căci toate sunt folositoare, chiar dacă noi nu le cunoaştem rostul.

Precum, dacă întri în casa unui doctor, şi vezi puse la iveală o mulţime de înstrumente, te miri de felurimea lor, măcar că nu le ştii întrebuinţarea, tot aşa fă şi faţă de zidirea (lui Dumnezeu): chiar dacă vezi multe lighioane, ierburi, buruieni şi alte lucruri al căror folos nu-l ştii, minunează-te de felurimea lor şi slăveşte pe Dumnezeu, făcătorul şi prea îndemânatecul lor făuritor, şi pentru aceea că nu le-a făcut nici pe toate cunoscute de tine, nici pe toate necunoscute.

Anume nu le-a făcut pe toate necunoscute de tine, ca să nu zici că în lume nu e o pronie; pe de altă parte nici n-a îngăduit să-ţi fie ţie toate cunoscute, ca nu cumva mulţimea ştiinţei tale să te ducă la sminteala semeţiei. Căci şi pe cel dintâi om, demonul cel rău l-a doborît, momindu-l prin nădejdea unei ştiinţe mai mari, şi sărăcindu-l de aceea pe care o avea mai înainte. De aceea şi un înţelept ne sfătueşte zicând: „Nu năzui spre cele ce întrec puterile tale şi nu cerceta cele ce sunt prea adânci pentru tine; cugetă la acelea ce ţi s-au poruncit” (Isus Sirah 3, 20—21).

Căci cele mai multe din lucrările lui sunt tainice. Şi iarăşi: „Ţi s-au arătat lucruri mai mari decât înţelepciunea oamenilor” (Isus Sirah 3, 22). A spus acestea ca să mângâie pe cel întristat şi mâhnit, pentru că nu cunoştea toate, ci acelea — zice — pe care ţi s-a dat să le cunoşti, întrec cu mult înţelepciunea ta şi nu le-ai găsit tu singur, ci de la Dumnezeu le-ai învăţat. Mulţumeşte-te dară cu bogăţiile date şi nu căuta mai mult, ci mulţumeşte pentru acelea pe care le-ai căpătat; nu te mânia pentru cele ce nu le-ai căpătat. Slăveşte pe acelea pe care le ştii şi nu te răzvrăti pentru acelea pe care nu le cunoşti; Dumnezeu a făcut şi una şi alta spre folosul nostru; ascunzându-ne unele şi destăinuindu-le pe celelalte, s-a gândit la mântuirea ta.

Cum am spus, un fel de a cunoaşte pe Dumnezeu e cel ce porneşte de la cercetarea lumii, fel care el singur — pentru a fi cercetat — pretinde multe zile. Căci ca să cercetăm măcar numai alcătuirea omului cu luare aminte, vreau să zic, cu luarea aminte ce ne este nouă cu putinţă, nu cu acea desăvârşită luare aminte: (căci, deşi am pomenit multe temeiuri ale celor înfăptuite de Dumnezeu, mai sunt totuşi şi altele mai multe, învăluite în taina, pe care numai Dumnezeii, care le-a făcut, le cunoaşte, iar noi nu le ştim pe toate) aşadar, ca să luăm pe rând toată alcătuirea omului şi să găsim înţelepciunea din fiecare mădular, rânduirea şi aşezarea nervilor, a vinelor şi a arterelor şi alcătuirea tuturor celorlalte, nu ne-ar ajunge nici un an întreg ca să le lămurim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *