De pacatuiesti în fiecare zi, în fiecare zi pocaieste-te !

Sa facem cu noi ceea ce facem cu casele noastre, care se învechesc, când parti din ele putrezesc, scoatem partile putrezite si punem în loc materiale noi ; si niciodata nu încetam a face asta. Te-ai învechit azi din pricina pacatului ? Inoieste-te prin pocainta !

- Dar pot sa ma mântui, daca ma pocaiesc ? Da, poti ! Am trait toata viata în pacate ! Daca ma pocaiesc ma mântui ? Da! De unde-o stiu? De la iubirea de oameni a Stapânului tau!

- Sa am oare încredere numai în pocainta, de care îmi vorbesti ? Este oare în stare pocainta sa stearga atâtea pacate?

- Daca ar fi numai pocainta, atunci, pe buna dreptate, teme-te ! Dar când iubirea de oameni a lui Dumnezeu se alatura pocaintei, prinde curaj !

Iubirea lui Dumnezeu nu are hotar, nici bunatatea Lui cu cuvântul nu se poate talmaci.

Pacatul tau are hotar ; leacul, însa, nu are hotar. Pacatul tau, oricum ar fi, este pacat facut de om; dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este negraita.

Ai curaj! Pocainta biruie pacatul ! Inchipuie-ti o scânteie ce cade în ocean ! Poate ramâne ea aprinsa ? Poate sa se vada ? Nu ! Ei bine, ce e scânteia fata de ocean, aceea e pacatul fata de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar, mai bine spus, nici atâta, ci cu mult mai mult. Oceanul, oricât de mare-ar fi tot are margini.

Bunatatea lui Dumnezeu, însa, e fara de margini.

Nu va spun acestea, ca sa va fac trândavi, ci ca sa va fac si mai sârguitori.

din “Dascalul pocaintei”, Sfantul Ioan Gura de Aur