din  “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”

Sfantul Ioan Gura de Aur 

Ed. IBMBOR – 2007

Când potolim gândurile noastre care se înverşunează când nu trebuie, când facem goală şi pustie mintea noastră de învăţătura cea lumească, pentru ca, atunci când are să primească învăţăturile lui Hristos, să o dăm deşertată şi măturată pentru primirea dumnezeieştilor cuvinte. Iar când hotărăşte Dumnezeu ceva ce nu trebuie iscodit, trebuie primit cu credinţă. Numai un suflet obraznic, un suflet plin de cutezanţă iscodeşte pricinile hotărârilor lui Dumnezeu, cere socoteală, cercetează chipul. Şi adevărul acesta tot din Scripturi voi încerca să-l înfăţişez.

Zaharia era un bărbat minunat şi mare, cinstit cu arhieria, căruia Dumnezeu îi încredinţase apărarea întregului popor. Acest Zaharia intrând în Sfânta Sfintelor, chiar în cele de nepătruns, pe care dintre toţi oamenii numai el avea atunci îngăduinţa să le vadă – şi uită-te că el cântărea cât toată mulţimea şi-I aducea lui Dumnezeu rugăciuni pentru tot poporul, ca să-L facă milostiv pe Stăpân faţă de robi (ai văzut cât de mare-i era îndrăznirea?), fiind ca un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni -, deci intrând Zaharia în Sfânta Sfintelor, a văzut un înger stând înlăuntru. Şi pentru că vedenia l-a spăimântat pe om, îngerul a zis: „ Nu te teme, Zaharia, pentru că s-a auzit rugăciunea ta şi, iată, vei naşte fiu” . Dar ce înlănţuire este în aceste cuvinte? Făcea rugăciuni pentru popor, se ruga pentru păcate, cerea iertare pentru cei ce erau robi ca şi el, şi totuşi îngerul îi spune: „Nu te teme, Zaharia, a fost auzită ruga ta!” ? Şi dovada auzirii rugăciunii lui este că are să i se nască lui un copil, Ioan?

- Da! Pentru că se ruga pentru păcatele poporului, avea să nască un fiu care va striga: „ Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii!” . Aşa că, pe bună dreptate i-a spus îngerul: „ A fost auzită rugăciunea ta şi vei naşte fiu” .

Ce a făcut dar Zaharia?

Ceea ce trebuie să căutăm noi să dovedim sunt următoarele: că nu este iertat acela care iscodeşte chipul descoperirilor dumnezeieşti şi că hotărârile lui Dumnezeu trebuie primite prin credinţă. Zaharia s-a uitat la vârsta lui, la părul lui alb, la trupul lui cel istovit; s-a uitat la stârpiciunea sotiei sale şi n-a crezut cuvintelor îngerului; a căutat să afle chipul şi a spus: „ După ce voi cunoaşte aceasta?” . Zaharia întreabă: „ Cum va fi asta? Iată, eu am îmbătrânit şi am înălbit. Iar femeia mea este stearpă şi trecută în zilele ei; vârsta e trecută, firea nu mai e bună de nimic. Ce rost mai are făgăduinţa? Eu, semănătorul, neputincios; brazda, neroditoare” .

Oare nu pare unora că Zaharia e vrednic de iertare de vreme ce caută înlănţuirea faptelor, de vreme ce pare că grăieşte ceea ce se cuvine? Lui Dumnezeu însă nu I s-a părut vrednic de iertare. Când Dumnezeu hotărăşte, nu trebuie să te mai întrebi, nu trebuie să mai cauţi înlănţuirea faptelor, nu trebuie să mai pui înainte nevoile firii, nici altceva din unele ca acestea. Puterea hotărârii lui Dumnezeu e mai presus de toate acestea, căci ea nu e stânjenită de nici o piedică.

Ce faci, omule? Dumnezeu făgăduieşte, şi tu îţi găseşti scăpare în vârstă, pui înainte bătrâneţea? Este oare mai tare bătrâneţea decât făgăduinţa lui Dumnezeu? Este oare mai puternică firea decât Ziditorul firii? Nu ştii că tari sunt faptele cuvintelor Lui? Cuvântul Lui a întemeiat Cerul, Cuvântul Lui a adus la fiinţă zidirea. Cuvântul Lui i-a făcut pe îngeri, şi tu pui la îndoială naşterea fiului tău?

Pentru aceasta s-a supărat îngerul şi n-a fost iertat (Zaharia), chiar dacă era preot; ba, dimpotrivă, tocmai pentru că era preot a fost pedepsit mai mult. Cel ce are o cinste mai mare decât ceilalţi trebuie să-i întreacă şi în credinţă pe ceilalţi.

- În ce chip a fost pedepsit?

-  „ Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi” . „ Limba ta, îi spune îngerul, limba care a slujit necredinţei cuvintelor, ea va primi pedeapsa pentru necredinţă” , „Iată, vei fi mut şi nu vei vorbi până ce vor fi acestea” . Gândeşte-te la iubirea de oameni a lui Dumnezeu! „ N-ai crezut în ce ţi-am spus, îi spune îngerul. Acum primeşte pedeapsa! Când îţi voi da dovada prin fapte, atunci voi pune capăt şi mâniei. Când vei cunoaşte că pe bună dreptate ai fost pedepsit, atunci te voi scăpa de pedeapsă” .

Să audă anomeii cum Se supără Dumnezeu când este iscodit! Dacă Zaharia a fost pedepsit pentru că n-a crezut că are să i se nască un fiu muritor, spune-mi, te rog, cum vei scăpa de pedeapsă tu, care iscodeşti naşterea cea tainică, naşterea de Sus? Zaharia nu şi-a spus părerea sa! Nu, el a vrut să ştie, şi n-a dobândit iertare. Dar tu, care susţii cu tărie că le ştii pe cele nevăzute şi neînţelese de toţi, tu, ce cuvânt de apărare vei avea? Ce pedeapsă n-ai să atragi asupra ta?

EL spusese:

“22.  Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
23.     Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea. ”

Nici pe fecioare nu le-a tinut de rau pentru credinta lor sau pentru invatatura lor. Nu! Le-a alungat din camara de nunta din pricina vietii lor prihanite, a neomeniei si cruzimii lor.

Si pe omul cu haina murdara nu l-a aruncat legat afara de la nunta pentru ca nu-i era credinta dreapta, ci pentru ca viata ii era murdara si prihanita.

Iar pe cei carora le poruncise sa se duca in focul gatit diavolului si ingerilor lui nu i-a trimis acolo pentru ca isi pierdusera credinta, ci pentru ca nicicand nu miluisera pe cineva.

Putea Pavel sa le aminteasca de toate acestea si de altele asemenea si sa le spuna: ” Nu vreau sa nu stiti voi, fratilor, ca toti acestia au avut parte si de botez. s-au impartasit si cu Sfintele Taine, au avut multa credinta, iar cunostinta le era desavarsita. Dar pentru ca viata nu le-a fost la fel cu credinta, au fost izgoniti din Imparatie si aruncati in foc”.

pagina 219

“Despre schimbarea numelor. Despre rabdare. Despre milostenie. Despre taria credintei. Despre propovaduirea Evangheliei”, Sfantul Ioan Gura de Aur

DRAGOSTEA SI SMERENIA sunt tot atat de strans legate precum lumina de caldura

acolo unde este smerenie, sunt de toate. iar acolo unde nu este smerenie, nu este nimic, chiar daca omul ar face minuni. aratati smerenie! fericiti cei curati cu inima. cel smerit nu este cu putina sa nu fie si curat cu inima. de aceea cei meriti “vor vedea pe Dumnezeu”

sa va smeriti! sa le suferiti pe toate! exersati-va in smerenie si rabdare. sa castigati rabdare in sufletul vostru! CEL CE ARE PACE IN SUFLET, INLAUNTRUL LUI, ACELA SI IN TEMNITA SE SIMTE CA IN RAI.

muzica este o arta. dar exista si o muzica a sufletului. ESTE SENINATATEA SUFLETEASCA. aceea despre care spune Evanghelia:”luati jugul Meu asupra voastra si va smeriti cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. caci jugul Meu este bun si sarcina Mea usoara”. iata , acestea sunt seninatatea si odihna. ati invatat matematica? stiti ce inseamna semnul “=”? inseamna odihna sufletului, fericire, muzica, armonie, adica armonia tutturor puterilor sufletesti.

femeia nu traieste fara credinta. necredinta pentru femeie este temporara. ea se va intoarce la credinta, la Dumnezeu. altfel repede se topeste. cu barbatul este altceva. acesta poate trai si fara credinta. se face piatra, stanca, stalp de sare, dar poate trai si asa.

cultura nu numai ca nu impiedica sporirea duhovniceasca, ci chiar o usureaza.

staretul macarie a spus odata parintelui anatolia, ucenicul sau:
- la biserica trebuie sa mergem obligatoriu inainte de a incepe slujba
- de ce?
- iti voi spune altadata
si a spus dupa cativa ani:
- pentru ca atunci vine si Maica Domnului in biserica

patima slavei desarte stinge credinta din inima

partea si soarta celor ce vor sa se mantuiasca este suferinta. cand suferim trebuie sa ne bucuram.

fara rabdare si ingaduinta fata de aproapele nostru viata devine nesuferita

intreaga noastra viata este o taina minunata, cunoscuta numai Unuia Dumnezeu. Nu exista in viata imprejurari legate prin intamplare una de alta, ci totul este o Pronie. De multe ori nu putem intelege insemnatatea unei imprejurari sau a alteia. In fata noastra exista o multime de taine ale caror cheite nu le avem.

Orice creştin poate să se facă mucenic pentru Credinţă, în timpuri de prigoană, dar şi în timpuri de pace.

Avva Atanasie zice: „Chinuieşte-te de către conştiinţa ta, mori păcatului, omoară-ţi mădularele cele pămînteşti, şi vei fi mucenic după dorinţa ta. Mucenicii cei din vechime au stat împotriva împăraţilor şi cezarilor celor păgîni; tu însă stai împotriva împăratului păcatelor – adică a diavolului şi a cezarilor lui diavoleşti. Atunci erau temple păgîne şi idoli, împreună cu cei care le aduceau jertfe lor. Dar acum sînt cugetele cele idoleşti din inimi. Cel care este rob patimei curviei cu adevărat se închină idolului Afroditei. Cel care se mînie şi se înfurie se închină idolului lui Ares. Cell care este avar şi nu-i pasă de durerile şi nevoile celui de aproape se închină idolului lui Hermes. Dar dacă tu te înfrînezi de la toate aceste patimi, atunci tu i-ai răsturnat pe idoli, ai respins cugetele cele rele şi te-ai făcut mucenic pentru Dreapta Credinţă”.

Aşadar, creştinului celui rîvnitor de astăzi nu trebuie să-i pară rău că nu trăieşte în timpuri de prigoană a Creştinismului. Căci fiece creştin, indiferent de epoca în care trăieşte, poate să se facă mucenic pentru Hristos şi pentru Evanghelia Lui.

din ” Proloagele de la Ohrida”, Sfantul Nicolae Velimirovici

Dumnezeu, El Insusi, lucreaza cu puterea slabiciunii, care este mai tare decat oamenii: asa si-a ales cele nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte; pe cel slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari; a ales pe cele de jos, pe cele dispretuite, ba incape cele ce nu sunt, ca sa dea jos pe cele ce sunt. Si insusi Dumnezeu, ce S-a pus in vileag mai mult ca oricine, e ca si cum nu ar fi, lucreaza printr-o prezenta gingasa, ca o lipsa, ca o absenta…

Infricosatoare e calea bucuriei crestine si a biruintei ei, caci ea va trebui mai intai sa vada uraciunea pustiirii stand la locul cel sfant. Sfintenia nu va f i scazuta prin aceasta, ci mai stralucita va fi…

De aceea, pana la seceris, Marsavia si Prapadul fara voie sunt uneltele Sfinteniei. Aceasta-i marea minune pe care a vazut-o proorocul Daniil, stapanirea aceasta in inima Sfinteniei a chipului abomi-natiei dezolarii…

Marea libertate creatoare a lui Dumnezeu isi ingaduie totdeauna paradoxul tuturor minunilor! De aceea, dupa intrupare mai ales, El voieste ca oamenii sa fie condusi de neoameni, pacatosii sa fie sfintiti de pacatosi, iar alesii Lui – Biserica si Sfintii – sa se supuna unor conducatori atat de indoielnici si uneori dincolo de toate ingaduintele cu putinta.

Marea drama a adevaratei si sfintei Ortodoxii este lipsa tipatoare a duhovnicilor si ierarhilor. Duhul Sfant tine locul tuturor…, ca nici un trup sa nu se mandreasca, sa nu se laude in fata lui Dumnezeu!…”.

Din TAINA RUGULUI APRINS, pagina 132