Se cuvine ca un creştin să strălucească nu numai prin cele ce a luat de la Dumnezeu, ci şi prin cele ce aduce el lui Dumnezeu

Din PSB 23, Omilii la Matei, Sf Ioan Gura de Aur, Omilia IV, partea morala Aşadar, pentru că am dobîndit acest dar atît de mare al iertării păcatelor, să facem totul ca să nu batjocorim o binefacere ca aceasta. Dacă şi înainte de primirea cinstei acesteia, păcatele erau vrednice de pedeapsă, cu atît mai mult după ce am primit această nespusă binefacere. Cele ce spun acum nu le spun la întîmplare, ci pentru că văd pe mulţi creştini că duc după botez o viaţă mai păcătoasă decît cei nebotezaţi, că nu se vede nici un semn în viaţa lor că sunt creştini. Continue reading Se cuvine ca un creştin să strălucească nu numai prin cele ce a luat de la Dumnezeu, ci şi prin cele ce aduce el lui Dumnezeu

Mulţumirea de sine cu „Sunt creştin “

Tu zici „Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta. Aceasta e prima amăgire – să-ţi însuşeşti darurile şi făgăduinţa creştinismului, însă fără nici o grijă pentru a înrădăcina în tine adevăratul creştinism; sau sâ-ţi adaugi ceea ce nu poţi dobândi decât prin vârtutea şi vrednicia cea din lăuntru. Arată-ţi singur că e o amăgire să nădăjduieşti într-o simplă denumire, că Dumnezeu poate ridica fiii lui Avraam şi dintr-o piatră şi că poate lua făgăduinţa de la tine oricând, atâta vreme cât cele de trebuinţă pentru a avea parte de ea nu sunt împlinite degrabă. Mai ales, caută să înţelegi ce înseamnă să fii creştin, uneşte-te cu acest ideal şi vei vedea cât mai ţine această proptea a orbirii tale.
din “Calea spre mantuire”, Sfantul Teofan Zavoratul

Cum se aleg numele copiilor?

Numele la noi au început să fie alese nu pe placul lui Dumnezeu. Pe placul lui Dumnezeu iată cum trebuie să fie. Alegeţi numele în funcţie de zilele sfinte: fie în funcţie de ziua în care se naşte copilul, fie în funcţie de ziua în care este botezat, fie la trei zile după botez. Aici totul se va face fără să se ţină cont de vreun motiv omenesc, ci după cum va da Dumnezeu, căci zilele de naştere sunt în mâinile Lui.

Şi petrecerile de bucurie pentru naşteri au început, de asemenea, să se facă greşit. Dacă dai petrecere, schimbă totul pe alt ton şi gata. Împarte la săraci şi nevoiaşi ceea ce ar trebui să cheltuieşti pentru petrecere. Şi acest lucru să-l faci iară să stai pe gânduri. Săracilor pe care îi trimite Dumnezeu să le împărţi. Dumnezeu vede totul. [I, 152]

Din „Sfaturi intelepte”, Sfantul Teofan Zavoratul

Subiecte de discutie intre crestini

Versetul treisprezece –  Psalmul 118

Cu buzele am rostit toate judecatile gurii Tale.

Aceasta este cea de-a patra casa a poruncilor lui Dumnezeu în fiinta noastra – cuvântul, deoarece el este casa gândurilor si a sentimentelor.

Pentru ca toate cele dinlauntrul proorocului sunt deja ocupate cu poruncile lui Dumnezeu, iar buzele rostesc numai ceea ce exista înlauntru, el nici nu aduce vorba, ci ea însasi vine de la sine si pomeneste numai despre poruncile lui Dumnezeu.

Am rostit – am vestit, vestesc si voi vesti. Asa sunt eu, vestesc lucrarea si nu pot vorbi despre nimic altceva decât numai despre judecatile Tale; si nici despre celelalte lucruri nu judec altfel decât în acelasi duh.

Proorocul vorbeste aici ca despre o lucrare care s-a înradacinat deja în el, dându-ne o lectie despre vorbele pe care trebuie sa le folosim când ne întâlnim cu ceilalti si discutam cu ei.

Iar daca în Vechiul Testament sufletul cel temator de Dumnezeu era atât de tare ocupat cu lucrarea cea dumnezeiasca, cu atât mai mult trebuie sa se ocupe crestinul cu ea acum, când Dumnezeu S-a apropiat de noi mult mai mult prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul si prin trimiterea Sfântului Duh, ale Carui puteri lucreaza în noi dupa masura credintei.

Dar, în realitate, asa este?

Se întâmpla câte un eveniment cât de cât important în viata de toate zilele sau în viata civica si nu mai avem pace; stim numai sa vorbim despre el, chiar daca nu ne priveste deloc; iar de lucrarea cea minunata a mântuirii, care este orânduita de Dumnezeu pentru noi si care trebuie sa se lucreze în fiecare dintre noi, nu ne ocupam deloc.

Cutreierati dinadins un oras întreg si nu veti auzi nicaieri nici un cuvânt despre ea, iar, daca aduceti voi însiva vorba, oamenii se vor stradui sa o musamalizeze si sa treaca la alt subiect.

Astfel, daca am fi judecati dupa acel principiu al credintei conform caruia buzele graiesc din plinatatea inimii, s-ar putea crede ca în inima noastra este pustietate desavârsita si ca lucrarea lui Dumnezeu nu a prins radacini în ea si nu a lasat nici o urma.

Ce înseamna, asadar, botezul nostru?

Ce înseamna postul repetat de atâtea ori, spovedania si împartasirea cu Sfintele Taine?

Ce înseamna mersul la biserica si toate rugaciunile?

Ti-e rusine sa zici?

Dar uite ca împaratul, care era ocupat cu ocârmuirea poporului si era întotdeauna înconjurat de înalta societate, nu s-a rusinat sa vorbeasca despre lucrurile lui Dumnezeu si nu S-a rusinat sa rosteasca judecatile gurii Lui.

Daca Dumnezeu nu s-a rusinat sa ne graiasca judecatile Sale pentru binele nostru, noua cum sa ne fie rusine sa le rostim?

Daca vreun om cât de cât renumit spune ceva care nu este deloc important, noi socotim ca este o onoare sa ne însusim cuvintele lui si sa le folosim în discutiile noastre; iar cele ce le-a grait Dumnezeu cu gura Sa parca ne înjosesc daca le repetam!

Dar am ajuns pâna într-acolo încât si cei tematori de Dumnezeu prefera sa nu vorbeasca în prezenta noastra despre judecatile lui Dumnezeu ca sa nu arunce margaritarele înaintea…

Pe lânga acestea, bogatasule, nici nu poate exista subiect de discutie mai mangaietor si mai ziditor decat judecatile gurii lui Dumnezeu, adica tot ceea ce a vrut Domnul sa ne spuna, sa faca pentru noi si sa instituie printre noi, pentru mântuirea noastra.

Faptele Mântuitorului Hristos si ale Sfintilor Apostoli, rânduielile Bisericii, vietile oamenilor slaviti în crestinism pentru învatatura si faptele lor, caile Providentei lui Dumnezeu, diferitele întâmplari din viata fiecaruia dintre noi, unde se vede mâna lui Dumnezeu – iata subiectele de discutie ale crestinului cu alt crestin!

Si câta putere s-ar revarsa de aici pentru buna rânduiala a fiecarei persoane în parte si apoi a întregii societati!

Fata de nimic nu se raporteaza oamenii atât de usor ca fata de cuvânt; iar vorbele noastre întotdeauna îsi lasa amprenta si în cel care vorbeste, si în cel care asculta.

Ele sunt semintele unui sir întreg de ganduri din care iau nastere intentiile si, in cele din urma, faptele; ele sunt o parghie cu ajutorul careia se misca toate relatiile dintre persoane.

Vorbele bune zidesc, pun randuiala, intaresc in bine; vorbele rele strica si slabesc tot ce este bun si pregatesc la rau.

Nici vorba desarta, chiar daca este goala, nu ramane fara rod: pustieste sufletul –  iar sufletul pustiu la ce mai este bun?

Este clar, dupa toate acestea, avertismentul apostolului: sa nu-L suparam  cu un cuvant  stricat pe Duhul Sfant, cu Care am fost insemnati in ziua izbavirii.

Din “Calauza catre viata duhovniceasca – Talcuire la Psalmul 118“, Sfantul Teofan Zavoratul

Lauda crestinilor – Sfantul Efrem Sirul

Cel ce aduce pe sarac in casa sa, aduce si pe Hristos, Care a zis: “Fericiti cei milostivi”.

Cel ce miluieste pe sarac imprumuta pe Dumnezeu, Cel ce a zis: “Intrucat ati facut aceasta unuia din acesti preamici, Mie mi-ati facut”.

Cel ce pe strain primeste sub acoperamantul sau, primeste pe Hristos, Cel ce a zis: “Iar Fiul lui Dumnezeu n-are unde sa-si plece capul”.

Acestea si cele asemenea acestora sunt roade ale pocaintei si cununa si lauda si slava crestinilor.

Sa nu se laude cel intelept cu intelepciunea sa, sau cel puternic cu puterea sa, ci, toti cei ce se lauda, cu Domnul sa se laude, iar lauda crestinilor este porunca lui Dumnezeu.

Lauda crestinilor este Invatatura Apostolilor si a Proorocilor.

Lauda crestinilor este smerita cugetare, saracia cea duhovniceasca si ascultarea.

Lauda crestinilor este cantarea cu psalmi cu umilinta.

Lauda crestinilor este pocainta cu lacrimi, lauda crestinilor este blandetea cea cu liniste si slujirea catre toti.

Lauda crestinilor este a spala picioarele fratilor.

Lauda crestinilor
este a zice catre prietenul sau: “Iarta-ma, ca am gresit tie”.

Lauda crestinilor este primirea strainilor si milostivirea. Lauda si mantuirea crestinilor este ca, totdeauna, la masa lor, saracii si sarmanii si strainii sa manance impreuna cu ei, ca din casa lor Hristos niciodata nu va lipsi.

Lauda crestinilor este ca sa nu apuna soarele asupra maniei lor, nici sa doarma avand ceva asupra cuiva.

Lauda crestinilor si cununa este a rabda necazuri si a nu se mania; unul ca acesta se afla prieten cu Cel ce a zis: “Intristarea voastra se va preface in bucurie” (Ioan,16,20).

Lauda crestinilor este a cerceta pe cei din temnita, pe cei ce sunt in pesteri, pe munti si prin crapaturile pamantului, ca niste ucenici adevarati ai Celui ce a zis: “In temnita am fost si ati venit la Mine”.

Lauda crestinilor este a pomeni de-a pururi pe Dumnezeu si ziua cea mare a Judecatii. Dar pentru ce sa nu zic si cele mai mari?

Fala crestinilor si lauda si mantuirea este marturisirea dreptei credinte si a nu se uni nici a se imprieteni cu cei ce cugeta impotriva ei, ci a pazi porunca si arvuna neintinate, neprihanite si neamestecate de tot eresul, pana la aratarea Domnului Iisus Hristos. Ca aceasta vazand, Domnul va zice: “Iata, cu adevarat, crestin, intru care nu este viclesug”. Cu aceasta suntem datori sa ne laudam fratilor, iar nu cu carute si cu cai, cu dregatori si cu bogatie.

Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

din Proloage