Şi câte bunătăţi nu ne aduce nouă smerenia!

Din “Omilii la Epistola catre Filipeni”
SFANTUL IOAN GURA DE AUR

Şi câte bunătăţi nu ne aduce nouă smerenia! Ce voieşti?

Oare nu de aici se nasc sinceritatea, liniştea sufletească, iubirea de oameni, înfrânarea şi luarea aminte la sine? Toate aceste bunătăţi izvorăsc din smerenie, în timp ce din mândrie izvorăsc toate cele contrare. Şi cu necesitate, un astfel de om va fi şi batjocoritor, şi bătăuş, şi furios, şi lipsit de milă, şi fără zâmbet pe buze, şi va fi mai degrabă fiară sălbatică decât om. Eşti puternic şi cugeţi lucruri mari? Atunci tocmai din acest motiv e de datoria ta să te smereşti. Pentru ce cugeti lucruri mari când în realitate e vorba de un lucru cu totul de nimic? Pentru că şi leul este mai curajos decât tine, şi porcul sălbatic e mai puternic decât tine, iar tu faţă de aceştia nu eşti decât un ţânţar. Dar încă şi tâlharii, şi hoţii, şi servitorii tăi, şi poate chiar şi cei mai proşti, pot fi mai puternici decât tine. Deci acest lucru e vrednic de laudă? Şi nu te sfieşti cugetând, din această cauză, lucruri mari? – Dar poate eşti frumos şi cu chip arătos? Aceasta este lauda şi îngâmfarea coţofenei. Nu eşti tu mai frumos decât păunul, nici decât floarea şi nici decât păsările, în aripile păsării stă biruinţa ei; cu penele ei şi cu frumuseţea ei te covârşeşte mult. Dar şi lebăda este foarte frumoasă şi multe alte păsări cu care, de te vei compara, te vei vedea pe tine ca un nimic.

De multe ori şi copii zburdalnici, şi fecioare, şi femei desfrânate, şi bărbaţi uşuratici, de multe ori, zic, s-au lăudat cu frumuseţea lor. Dar poate că eşti bogat? De unde? Ce ai câştigat? Aur, argint, sau pietre preţioase? Dar cu aceasta se laudă şi tâlharii, şi criminalii, şi cei ce lucrcază în mine. Cu durerea celor condamnaţi te lauzi? Dar poate că te împodobeşti şi te înfrumuseţezi? Împodobiţi sunt de multe ori şi caii, la perşi sunt împodobite şi cămilele, iar pe scenele teatrului toţi actorii sunt împodobiţi. Şi nu te ruşinezi când cugeti lucruri mari despre astfel de nimicuri la care sunt părtaşi şi dobitoacele cele necuvântătoare, şi sclavii, şi criminalii, şi cei fără de minte, şi tâlharii, şi hoţii?

Dar poate construieşti case frumoase? Şi ce-i cu asta? Multe păsări locuiesc în case mai frumoase decât ale tale şi au locuinţe cu mult mai măreţe. Sau poate nu i-ai văzut pe cei înnebuniţi după bani cum au construit case până şi în locurile pustii şi în câmpii, care au devenit locuinţe corbilor şi ciorilor?

Sau poate cugeti lucruri mari din cauza vocii tale? Niciodată, însă n-ai să poţi cânta mai dulce decât privighetoarea sau lebăda.

Sau poate că te mândreşti pentru iscusinţa meşteşugului tău?

Ce poate fi însă mai înţelept în această privinţă decât albina? Care mecanic, care pictor, care geometru ar putea imita lucrul ei?

Poate că te mândreşti din cauza hainei tale fine? Dar aici te biruiesc păianjenii.

Dar poate că te mândreşti din cauza iuţimii picioarelor tale? Mai iuţi sunt însă iepurii şi caprele sălbatice, precum şi multe alte fiare sălbatice care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele dintâi.

Poate însă călătoreşti mult? Desigur că nu mai mult decât păsările; iar acestea n-au nevoie nici de merinde, nici de cai, nici de trăsură, ci pentru toate le sunt de-ajuns aripile lor. Acestea le sunt şi corabia, acestea şi caii, şi trăsura, şi vântul, şi, în general, orice ar dori cineva.

Dar poate că ai vederea ascuţită şi ageră? Desigur, însă, că nu o ai ca a căprioarei sau ca a vulturului.

Ai poate auzul fin? Cu toate acestea măgarul te întrece.

Ai mirosul fin? Dar câinele nu te lasă să-l întreci.

Poate că este strângător? Eşti în urma furnicii.

Eşti îmbrăcat în haine aurite? Nu însă ca furnicile indice.

Iar în ce priveşte sănătatea şi constituţia, ca şi puterea corporală, animalele necuvântătoare ne sunt superioare Şi nu se tem nici de foamete. „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe” (Mt 6, 26).

Deci iată că Dumnezeu a creat animalele cele necuvântătoare cu mult superioare nouă în multe. Ai văzut ce poate păţi cineva dacă nu se gândeşte serios? Ai văzut ce rău este când nu examinează lucrurile? Şi ai văzut la ce urmări ne duce observarea atentă a faptelor?

Cel care se crede mai presus decât toţi oamenii s-a dovedit a fi mai prejos chiar decât animalele necuvântătoare.
Însă noi, iubiţilor, să nu-i luăm în seamă pe aceşti oameni şi să nu-i imităm; nici să-i lăsăm să cadă şi să ajungă la fel cu animalele necuvântătoare pentru că au cugetat cele mai presus de natura noastră, ci să-i ridicăm de acolo, nu pentru ei – pentru că ei sunt poate vrednici să pătimească aceste rele ci ca să se arate iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi slava pe care ne-a arătat-o.

Sfaturi ale Staretilor Macarie si Ambrozie de la Optina

staretii macarie si ambrozie si, in general, toti batranii spuneau:”SA AVETI SMERENIE”

DRAGOSTEA SI SMERENIA sunt tot atat de strans legate precum lumina de caldura

acolo unde este smerenie, sunt de toate. iar acolo unde nu este smerenie, nu este nimic, chiar daca omul ar face minuni. aratati smerenie! fericiti cei curati cu inima. cel smerit nu este cu putina sa nu fie si curat cu inima. de aceea cei meriti “vor vedea pe Dumnezeu”

sa va smeriti! sa le suferiti pe toate! exersati-va in smerenie si rabdare. sa castigati rabdare in sufletul vostru! CEL CE ARE PACE IN SUFLET, INLAUNTRUL LUI, ACELA SI IN TEMNITA SE SIMTE CA IN RAI.

muzica este o arta. dar exista si o muzica a sufletului. ESTE SENINATATEA SUFLETEASCA. aceea despre care spune Evanghelia:”luati jugul Meu asupra voastra si va smeriti cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. caci jugul Meu este bun si sarcina Mea usoara”. iata , acestea sunt seninatatea si odihna. ati invatat matematica? stiti ce inseamna semnul “=”? inseamna odihna sufletului, fericire, muzica, armonie, adica armonia tutturor puterilor sufletesti.

femeia nu traieste fara credinta. necredinta pentru femeie este temporara. ea se va intoarce la credinta, la Dumnezeu. altfel repede se topeste. cu barbatul este altceva. acesta poate trai si fara credinta. se face piatra, stanca, stalp de sare, dar poate trai si asa.

cultura nu numai ca nu impiedica sporirea duhovniceasca, ci chiar o usureaza.

staretul macarie a spus odata parintelui anatolia, ucenicul sau:
– la biserica trebuie sa mergem obligatoriu inainte de a incepe slujba
– de ce?
– iti voi spune altadata
si a spus dupa cativa ani:
– pentru ca atunci vine si Maica Domnului in biserica

patima slavei desarte stinge credinta din inima

partea si soarta celor ce vor sa se mantuiasca este suferinta. cand suferim trebuie sa ne bucuram.

fara rabdare si ingaduinta fata de aproapele nostru viata devine nesuferita

intreaga noastra viata este o taina minunata, cunoscuta numai Unuia Dumnezeu. Nu exista in viata imprejurari legate prin intamplare una de alta, ci totul este o Pronie. De multe ori nu putem intelege insemnatatea unei imprejurari sau a alteia. In fata noastra exista o multime de taine ale caror cheite nu le avem.

Despre smerenie….

Erau doi frati calugari, care, de multa vreme, vietuiau cu dragoste impreuna, amandoi la un loc. Iar vrajmasul diavol, pizmuind traiul lor cel bun, a vrut sa-i desparta pe ei, unul de altul. Deci, a facut intrei ei o pricina ca aceasta: fratele cel mic a aprins lumanarea si a pus-o pe ea la locul ei, iar diavolul, facand pacoste, a pravalit lumanarea jos si s-a stins. Ci fratele cel mai mare, maniindu-se foarte din aceasta, a lovit cu patima pe fratele sau cu palma peste obraz, iar aceasta, cu smerenie, s-a inchinat lui pana la pamant, zicand: Iarta-ma frate, ca te-am suparat, ci asteapta putintel si iar o voi aprinde”. Dar puterea lui Dumnezeu a pedepsit pe acel diavol pana ce s-a facut ziua. Iar daca s-a facut ziua, a mers acel diavol in capistea idoleasca si se jeluia mai marelui sau, spunandu-i lui toata intamplarea ce a vrut sa faca si ce a facut acelor calugari si cum s-a smerit calugarul cel mai mic, celui mai mare si cum, pentru smerenia aceluia, puterea lui Dumnezeu l-a pedepsit pe el, pana la ziua.

Acestea spunandu-le, diavolul se jeluia stapanului sau in capistea idoleasca, iar slujitorul cel idolesc, intamplandu-se atunci acolo in capiste, a auzit cele ce se jeluia acel drac si se mira de neputinta lor. Deci, smerindu-se in inima lui, s-a dus la o manastire si s-a facut calugar iscusit si smerit si spunea fratilor, zicand: “Smerenia risipeste puterea vrajmasului, ca eu nu am auzit dracii graind si vorbind intre dansii si zicand: De vom face tulburare si vrajba intre calugari si de se va intoarce unul dintr-insii si, smerindu-se, se va inchina fretelui sau, atunci acela toata puterea noastra risipeste”.

Acestea auzind noi, fratilor, ca ne silim sa castigam smerenia, care risipeste puterea diavolului, si asa, Dumnezeul pacii va fi cu noi si ne va feri pe noi de tot latul vrajmasului. Dumnezeului nostru, slava in veci!  Amin.

din Proloage – 19 septembrie

De ce Sfantul Evanghelist Ioan a fost numit “ucenicul cel iubit” ?

Caci vorbind despre sine, el zice: „Acela era ucenicul pe care-l iubea Iisus” (Ioan 19,26). Este oare ceva egal acestei cinstiri?

Dar sa nu ne oprim acolo, sa nu ne multumim de a-l înalta pe acest apostol si de a-l numi fericit: sa facem noi însine toate eforturile pentru a ajunge la fericirea acestui apostol; sa-l imitam pe evanghelist si sa cautam sa cunoastem ce i-a atras lui aceasta iubire mare a lui Iisus Hristos.

Care este cauza?

El l-a parasit pe tatal sau, si barca sa, si plasele sale, si L-a urmat pe Iisus Hristos: dar aceia îi era comun cu fratele sau, si la fel cu Petru, si cu Andrei, si cu ceilalti apostoli.

Ce era în el asa de mare, atît de stralucit pentru a merita o asa de mare iubire?

Sfîntul Ioan n-a spus nimic despre sine, decît ca era iubit; motivul acestei iubiri, el l-a ascuns din modestie.

Ca era iubit foarte mult de Iisus Hristos, aceia era vizibil pentru întreaga lume: pe cînd noi nu vedem sa fi vorbit cu el, nici ca l-a întrebat în particular, precum au facut adesea Petru si Filip, si Iuda, si Toma (Ioan 13,24); daca aceasta nu o singura data, si înca din iubire pentru unul din fratii de apostolat, atunci cînd l-a rugat Sf. Petru.

Corifeul apostolilor facîndu-i semn sa-i puna o întrebare, el a pus-o: caci ei se iubeau foarte mult unul pe altul. Asa se spunea despre ei care se urcau împreuna la templu, ca predicau împreuna (Fap. 3,1).

De altfel Petru arata adesea mai multa rîvna si fierbinteala decît ceilalti, si lui i-a zis Iisus Hristos: „Petre ma iubesti tu mai mult decît acestia?” (Ioan 21,15).

Ori, cel ce iubea mai mult decît altii era desigur iubit. Dar cu privire la unul se vedea stralucind de iubirea lui pentru Iisus Hristos, cu privire la celalalt, iubirea lui Iisus aparea mai evidenta.

Ce a facut deci sa fie iubit Ioan cu o iubire singulara?

Pentru mine, mie mi se pare ca smerenia lui si blîndetea lui cea mare: pentru aceia se vedea în purtarea lui adesea o teama singura.

Moise ne învata, cît este de mare aceasta virtute a smereniei: caci ea l-a facut pe el asa de mare.

din “Comentar la Evanghelia de la Ioan”, Sfantul Ioan Gura de Aur

“Invatati-va de la Mine, ca sunt blând si smerit cu inima”

28. Vezi cum îi cheama pe aceia care si-au cheltuit [viata] în faradelegi, pe cei ce sunt împovarati de pacate, pe cei care nici nu mai pot sa ridice capul, pe cei plini de rusine si fara de îndrazneala?

29. Apoi, ca sa ne învete felul odihnei, adauga: “luati jugul Meu asupra voastra“. Veniti sub jugul Meu! însa nu va speriati când auziti de jug. Caci nici nu va raneste gâtul, nici nu va face sa va plecati capul, ci ne învata sa cugetam la cele de sus si ne arata adevarata filosofie.

Luati jugul Meu asupra voastra si învatati“, “învatati” înseamna: plecati-va auzul ca sa puteti învata de la Mine. Caci nu voi cere de la voi ceva greu.

Voi, robii, imitati-Ma pe Mine, Stapânul; voi, care sunteti pamânt si cenusa, râvniti [sa fiti] ca si Plasmuitorul vostru si Facatorul cerului si al pamântului, “învatati-va de la Mine, ca sunt blând si smerit cu inima“.

30. Ai vazut pogoramântul Stapânului? Ai vazut iubirea [Lui] de oameni cea sincera? Nu a cerut de la noi ceva greu sau de nesuportat. Fiindca nu a zis: învatati-va de la Mine ca am facut semne, ca am înviat mortii, ca am aratat minuni, [caci toate] acestea [atârna] numai de puterea Lui. Dar ce? “Invatati-va de la Mine, ca sunt blând si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre“.

Ai vazut cât este câstigul acestui jug, cât folos [aduce]? Cel ce a fost învrednicit sa vina sub acest jug si a putut sa învete de la Stapânul sa fie blând si smerit cu inima, va dobândi deplina odihna a sufletului sau. Acest lucru este începutul mântuirii noastre. Cel ce a câstigat aceasta virtute poate, fiind înca în trup, sa se ia la întrecere cu puterile netrupesti si nu [mai] are nici o partasie cu cele din viata aceasta.

31. Cel ce imita blândetea Stapânului nu se mânie, nu se ridica împotriva aproapelui. Chiar daca cineva îl va lovi, îi va spune: “daca am vorbit rau, da marturie pentru [acest] rau, dar daca [am grait] bine, de ce ma bati?” (In 18,23). Chiar de-l va numi demonizat, îi va raspunde: “eu demon nu am”; si nimic din cele ce vin asupra-i nu-l va putea vatama.

Unul ca acesta dispretuieste toata slava acestei vieti si nimic din cele ce se vad nu-l va atrage. Fiindca el va dobândi alti ochi.

Cel ce este smerit cu inima niciodata nu va putea privi cu ochi rau bunurile aproapelui. Unul ca acesta nu va fi rapitor, nici lacom, nici nu va pofti vreun lucru, ci va risipi chiar si cele ale sale, aratând multa compatimire fata de semenul de aceeasi fire. Unul ca acesta nu sapa casnicia altuia, caci venind sub jugul lui Hristos si învatând sa fie blând si smerit cu inima, va avea întreaga virtute si va pasi pe urmele Stapânului.
din “Cateheze baptisimale”, Sfantul Ioan Gura de Aur