Subiecte de discutie intre crestini

Versetul treisprezece –  Psalmul 118

Cu buzele am rostit toate judecatile gurii Tale.

Aceasta este cea de-a patra casa a poruncilor lui Dumnezeu în fiinta noastra – cuvântul, deoarece el este casa gândurilor si a sentimentelor.

Pentru ca toate cele dinlauntrul proorocului sunt deja ocupate cu poruncile lui Dumnezeu, iar buzele rostesc numai ceea ce exista înlauntru, el nici nu aduce vorba, ci ea însasi vine de la sine si pomeneste numai despre poruncile lui Dumnezeu.

Am rostit – am vestit, vestesc si voi vesti. Asa sunt eu, vestesc lucrarea si nu pot vorbi despre nimic altceva decât numai despre judecatile Tale; si nici despre celelalte lucruri nu judec altfel decât în acelasi duh.

Proorocul vorbeste aici ca despre o lucrare care s-a înradacinat deja în el, dându-ne o lectie despre vorbele pe care trebuie sa le folosim când ne întâlnim cu ceilalti si discutam cu ei.

Iar daca în Vechiul Testament sufletul cel temator de Dumnezeu era atât de tare ocupat cu lucrarea cea dumnezeiasca, cu atât mai mult trebuie sa se ocupe crestinul cu ea acum, când Dumnezeu S-a apropiat de noi mult mai mult prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul si prin trimiterea Sfântului Duh, ale Carui puteri lucreaza în noi dupa masura credintei.

Dar, în realitate, asa este?

Se întâmpla câte un eveniment cât de cât important în viata de toate zilele sau în viata civica si nu mai avem pace; stim numai sa vorbim despre el, chiar daca nu ne priveste deloc; iar de lucrarea cea minunata a mântuirii, care este orânduita de Dumnezeu pentru noi si care trebuie sa se lucreze în fiecare dintre noi, nu ne ocupam deloc.

Cutreierati dinadins un oras întreg si nu veti auzi nicaieri nici un cuvânt despre ea, iar, daca aduceti voi însiva vorba, oamenii se vor stradui sa o musamalizeze si sa treaca la alt subiect.

Astfel, daca am fi judecati dupa acel principiu al credintei conform caruia buzele graiesc din plinatatea inimii, s-ar putea crede ca în inima noastra este pustietate desavârsita si ca lucrarea lui Dumnezeu nu a prins radacini în ea si nu a lasat nici o urma.

Ce înseamna, asadar, botezul nostru?

Ce înseamna postul repetat de atâtea ori, spovedania si împartasirea cu Sfintele Taine?

Ce înseamna mersul la biserica si toate rugaciunile?

Ti-e rusine sa zici?

Dar uite ca împaratul, care era ocupat cu ocârmuirea poporului si era întotdeauna înconjurat de înalta societate, nu s-a rusinat sa vorbeasca despre lucrurile lui Dumnezeu si nu S-a rusinat sa rosteasca judecatile gurii Lui.

Daca Dumnezeu nu s-a rusinat sa ne graiasca judecatile Sale pentru binele nostru, noua cum sa ne fie rusine sa le rostim?

Daca vreun om cât de cât renumit spune ceva care nu este deloc important, noi socotim ca este o onoare sa ne însusim cuvintele lui si sa le folosim în discutiile noastre; iar cele ce le-a grait Dumnezeu cu gura Sa parca ne înjosesc daca le repetam!

Dar am ajuns pâna într-acolo încât si cei tematori de Dumnezeu prefera sa nu vorbeasca în prezenta noastra despre judecatile lui Dumnezeu ca sa nu arunce margaritarele înaintea…

Pe lânga acestea, bogatasule, nici nu poate exista subiect de discutie mai mangaietor si mai ziditor decat judecatile gurii lui Dumnezeu, adica tot ceea ce a vrut Domnul sa ne spuna, sa faca pentru noi si sa instituie printre noi, pentru mântuirea noastra.

Faptele Mântuitorului Hristos si ale Sfintilor Apostoli, rânduielile Bisericii, vietile oamenilor slaviti în crestinism pentru învatatura si faptele lor, caile Providentei lui Dumnezeu, diferitele întâmplari din viata fiecaruia dintre noi, unde se vede mâna lui Dumnezeu – iata subiectele de discutie ale crestinului cu alt crestin!

Si câta putere s-ar revarsa de aici pentru buna rânduiala a fiecarei persoane în parte si apoi a întregii societati!

Fata de nimic nu se raporteaza oamenii atât de usor ca fata de cuvânt; iar vorbele noastre întotdeauna îsi lasa amprenta si în cel care vorbeste, si în cel care asculta.

Ele sunt semintele unui sir întreg de ganduri din care iau nastere intentiile si, in cele din urma, faptele; ele sunt o parghie cu ajutorul careia se misca toate relatiile dintre persoane.

Vorbele bune zidesc, pun randuiala, intaresc in bine; vorbele rele strica si slabesc tot ce este bun si pregatesc la rau.

Nici vorba desarta, chiar daca este goala, nu ramane fara rod: pustieste sufletul –  iar sufletul pustiu la ce mai este bun?

Este clar, dupa toate acestea, avertismentul apostolului: sa nu-L suparam  cu un cuvant  stricat pe Duhul Sfant, cu Care am fost insemnati in ziua izbavirii.

Din “Calauza catre viata duhovniceasca – Talcuire la Psalmul 118“, Sfantul Teofan Zavoratul

Gura duhovniceasca – Sfantul Ioan Gura de Aur

Cand tu sfatuiesti pe altul, ce trebuie sa faca, adreseaza-te lui cu multa gratie; cand voiesti a-l invata, sa ai gura placuta in vorba: cand il inveti bunaoara ca pe nimeni sa nu vorbeasca de rau, prin aceasta mai mult decat orice altceva l-ai invatat un mare adevar si i-ai dat dar nepretuit.
Daca ai pronuntat vreun cuvant insultator, daca ai atacat pe fratele tau, nu pe el l-ai atacat, ci pe Duhul Sfant, pe care L-ai intristat.

Tu numesti pe Dumnezeu tata, si cu toate acestea insulti pe fratele tau?

Tu insa stai impreuna cu heruvimii pe langa tronul imparatesc, si inca insulti pe fratele tau?

Ti-a impodobit Dumnezeu gura cu imnuri ingerestei, cu haina nu numai ingereasca, ci chiar mai presus de ingereasca – cu sarutarea Lui, si tu inca insulti pe fratele tau?

Sa invatam deci gura ca sa deprinda a vorbi si a pronunta cuvinte placute, pentru ca de aici vom avea mare castig, pe cand de la insulte ne vom alege cu mari pagube.

fragmente din “Comentariile la Epistola catre Efeseni”, Sfantul Ioan Gura de Aur