Cuvintele lui Hristos

DIN “OMILII LA EPISTOLA CATRE ROMANI” 

„Dacă nu-Mi răsplăteşti – zice – ca unuia ce am pătimit pentru tine, cel puţin miluieşte-Mă pentru sărăcia în care Mă găsesc. Dacă nu voieşti a Mă milui pentru sărăcie, cel puţin îndură-te pentru boala în care Mă aflu, şi te osteneşte, pentru că Mă găsesc în închisoare. Dacă însă nimic din toate acestea nu te poate face iubitor de oameni, cel puţin pleacă-te la uşurinţa cererii Mele, că nimic nu-ţi cer de preţ mare, ci numai pâine, acoperământ şi mângâiere de cuvinte.

Dar dacă şi după aceasta rămâi surd, cel puţin fă-te mai bun, pentru împărăţia cerurilor şi pentru râsplăţile pe care le-am făgăduit. Poate că nimic din acelea nu te mişcă? Cel puţin atunci pleacă-te naturii lucrurilor când Mă vezi gol, şi adu-ţi aminte de acea goliciune, prin care M-am golit pe cruce pentru tine; dar dacă nici pentru aceea nu voieşti, cel puţin pentru aceasta, prin care sunt gol în persoana săracilor. Am fost legat atunci pentru tine, sunt şi acum legat tot pentru tine, ca astfel, fie de acolo, fie de aici, să progresezi şi să voieşti a face vreo milostenie.

Am fost flămând pentru tine, şi iarăşi sunt flămând tot pentru tine; am însetat fiind spânzurat pe cruce, sunt şi acum însetat prin săraci, ca astfel, fie de acolo, fie de aici, să te pot atrage către Mine şi să te fac iubitor de oameni pentru mântuirea ta. De aceea, deşi tu îmi datorezi răsplată pentru miile de binefaceri ce ai primit de la Mine, acum nu-ţi cer ca şi cum ai fi dator, ci te încununez ca pe un binefăcător şi-ţi hărăzesc împărăţia cerurilor în schimbul acestor fapte mici. Nu-ţi spun: dezleagă-Mi sărăcia, sau dăruieşte-Mi bogăţia ta, deşi am sărăcit pentru tine; ci numai pâine îţi cer, şi haină, şi o mică mângâiere în sărăcie.

Dacă sunt în închisoare, nu te silesc de a-Mi dezlega legăturile, sau să Mă scoţi de acolo, ci un singur lucru îţi cer, acela de a Mă vedea legat, pentru tine; şi atunci Eu am primit chiar de ajuns, şi chiar şi numai pentru acest fapt Eu îţi hărăzesc cerul. Deşi Eu te-am dezlegat de legăturile cele mai îngrozitoare, totuşi îmi e de ajuns numai aceasta, de a Mă vedea legat pentru tine. Pot să te încununez şi fără de acestea, voiesc însă a-ţi fi dator, ca astfel cununa să-ţi aducă oarecare curaj.

De aceea, deşi Eu pot a Mă hrăni singur, totuşi colind drumurile, cerând de pomană şi stând înaintea uşilor tale cu mâna întinsă. Doresc a fi hrănit de tine; te iubesc foarte mult şi de aceea doresc a sta la masa ta, după obiceiul celor ce iubesc; şi Mă mândresc că prin aceasta, ba încă în faţa întregii lumi şi în auzul tuturor, te proclam cu glas tare şi mă arăt pe Mine Însumi drept trofeu al tău”.

“Mir vărsat este numele tău”


Din
COMENTARIILE SAU EXPLICAREA EPISTOLEI CATRA COLOSENI, I SI II THESALONICENI
A CELUI INTRU SFINTI PARINTELUI NOSTRU
IOAN CHRISOSTOM
ARCHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLEI

TRADUCERE DIN LIMBA ELINA, EDITIA DE OXONIA, 1855 DE
ARCHIM. THEODOSIE ATHANASIU

BUCURESTI
ATELIERELE GRAFICE I.V. SOCECU, 1905

OMILIA IX

„Cuvantul lui Hristos sa locuiasca intru voi  bogat intru toata intelepciunea, invatandu-va si inteleptindu-va pe voi insiva, cu psalmi si cu laude, si cu cantari duhovnicesti, intru har cantand intru inimile voastre Domnului. Si tot orice faceti cu cuvantul sau cu lucrul, toate intru numele Domnului Iisus, multumind lui Dumnezeu Tatal prin El ” (Cap. 3, 16-17)

După ce i-a sfătuit ca să fie mulţumitori, arătându-le şi calea, după cum am spus în convorbirea din inainte, aici vine şi le spune: „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi bogat” —  şi nu numai în acea convorbire, ci si în alta mai dinainte. Eu am spus, că patimind noi ceva , sa ne gandim la cei ce au patimit poate mai grozave decat noi, si au suferit cele mai aspre incercari, si sa multumim lui Dumnezeu ca sa nu  pătimim si noi de acelea — dar apostolul ce zice ?
„Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi”, adică învăţătura, dogmele, sfătuirea, după care viaţa prezentă nu este nimic, si nici bunurile ei nu merită vreo atenţiune. Dacă acestea, le ştim, nu vom fi biruiţi de nici o împrejurare neplăcută. ,,Să locuiască, zice, bogat”, adecă nu cum s’ar întâmpla, ci cu multă prisosinţă.
Auziţi voi toţi câţi sunteţi din lume şi aveţi sub îngrijirea, voastră femei si copii, că şi vouă vă permite de a citi scripturile, şi nu cum s’ar întâmpla, ci încă cu multă sârguintă.
Căci după cum cel bogat poate să încerce o mare pierdere în bani, tot aşa si cel ce se îmbogăţeşte în dogmele filosofiei creştineşti, poate să îndure nu numai foamea şi sărăcia, ci încă şi alte nenorociri cu mult mai uşor decât acelea. Căci acolo, de necesitate că cel ce a fost odinioară bogat, să fie cercetat în paguba ce a avut şi să i se împuţineze averea, şi dacă aceasta i s’ar întâmpla mai de multe ori, el nu ar mai putea să se restabilească în averea dintâi, — pe când aici nu este aşa, fiindcă chiar când suntem siliţi de a suferi de acelea pe care nu le voim, noi nu consumăm nimic din judecata sănătoasă, sau mai bine zis din facultăţile gândirii, ci acestea rămân în noi pentru totdeauna.
Şi tu priveşte acum înţelepciunea acestui fericit, căci el n’a zis că „cuvântul lui Hristos să fie întru voi” însă ce ? „să locuiască întru voi” şi încă nu cum s’ar brodi, ci „cu îmbelsugare”.
„Intru toată înţelepciunea îuvăţându-vă si întelepţindu-vă pre voi însivă”. Sub numele de înţelepciune ei înţelege virtutea, precum de ex. smerenia este o virtute, eleimosina este o virtute, si altele de acest fel, virtuţi se numesc, pe când cele contrare sunt rezultate din lipsă de înţelepciune, sau din prostie, ca de ex. cruzimea care nu este rezultată decât din lipsă de minte.
De aceea, de multe ori el numeşte păcatul în general nebunie, după cum zice şi Profetul: „Zis-a cel nebun întru inima sa, nu este Dumnezeu”, si iarăşi: „Impuţitu-s’au si au putrezit ranele mele de cătră faţa nebuniei mele” (Ps. 13, 1. 37, 6).
Şi în adevăr, ce poate fi mai prostesc decât ca cineva să se înfăşoare în haine scumpe, iară pe fraţii lui să-i privească goli?
Să crească şi să hrănească câni, iar pe cel ce poartă în el chipul lui Dumnezeu să’l lase flămând ?
Ce poate fi mai prostesc, decât ca cineva să creadă în mod simplu că lucrurile omeneşti sunt nimic, iară de fapt el se alipeşte de ele, ca de nişte lucruri nemuritoare ?
După cum deci, nimeni nu poate fi mai fără de minte ca acesta, tot aşa nu este nimeni mai înţelept ca cel ce săvârşeşte fapte bune. Căci priveşte cum el este plin de înţelepciune: împărtăşeşte si pe alţii din ceea ce are, este milostiv, este filantrop. El ştie că natura este comună tuturor, ştie că valoarea banilor nu este de nimic, şi că el trebuie să cruţe mai degraba corpurile altora, decât banii ce-i are.
Cel ce dispreţuieşte slava, este întru tot înţelept, el cunoaşte lucrurile, omeneşti.
Cunoştinţa lucrurilor dumnezeiesti şi omeneşti este o adevarată filozofie.
El ştie prin urmăre ca acestea sunt omeneşti, iară acelea dumnezeiesti, şi de aceea fuge de acestea şi face pe acelea. Ştie totodată a şi mulţumi lui Dumnezeu intru toate, iară viaţa de faţă nu o preţuieşte întru nimic. De aceea nici nu se încântă la vederea aurului celui mult, şi nici nu se întristează de împrejurări contrare.
Iată de ce este absolut trebuitoare cunoştinţa sfintelor scripturi.
Pentru această cunoştinţă însă, nu ai nevoie si nici nu aştepta alt dascăl, căci ai acolo cuvintele lui Dumnezeu.
Nimeni nu te va învăţa atât de bine ca acelea. Dascălul pământesc deseori este urît din cauza slavei deşarte şi a zavistiei lui.
Auziti, vă rog, toţi muritorii, şi procuraţi-va cărţile sfinte, mendicamentele sufletului.
Dacă nu voiţi nimic alt, cel puţin procuraţi-vă Noul Testament, Apostolul, Faptele Apostolilor, Evangheliile, ca să le aveţi dascăli în permanenţă.
De vei avea vreo supărare, caută în el (N. T.) ca într’un depozit de medicamente, ia de acolo mângâierea în suferinţa ce ai.
Dacă ai vreo pagubă, dacă s’a întâmplat vreo moarte, sau vreo pierdere a unuia dintre ai tăi, caută în el, si încă nu numai să cauţi, ci să iei de acolo totul şi să le ai în cugetul tău.
Aceasta este cauza tuturor relelor, de a nu cunoaste sfintele scripturi.
Plecăm la război fără arme, si cum vom putea să scăpăm teferi ? Este de dorit de a putea scăpa chiar cu armele ce avem, dar încă să ne mai gândim la scăpare, când nici nu le avem!
Nu aruncaţi totul asupra noastră;  sunteţi  oi  cuvântătoare, şi nu necuvântătoare.  Sunteţi fiinţe logice şi nu nelogice. Multe vă îngăduie şi vouă Pavel.
Cei ce invaţă, nu stau veşnic la învăţătură, fiindcă nu vor mai învăţa niciodată. Dacă vei învăţa veşnic, niciodată nu   vei   şti.   Dacă   vei   învăţa  într’una, niciodată  nu vei ajunge să aprofundezi ceea ce ai învăţat, ci numai atunci vei şti cu adevărat, când vei învăţa şi tu pe altul.
Oare cei ce învaţă meşteşuguri nu stau  anumite timpuri la lecţii? Astfel deci, noi cu toţii hotarîm timpul anumit pentru învăţătură, şi dacă cineva învaţă veşnic, e o vie dovadă că nu ştie nimic. Această hulă a aruncat’o Dumnezeu Iudeilor  prin gura Prorocului : „Voi ce va purtaţi din pântece si învăţaţi din pruncie până la bătrâneţe” (Is. 46, 3. 4).
Dacă nu  aţi fi aşteptat în totdeauna aceasta,  nu s’ar fi întors îndărăt totul. Dacă ar fi cu putinţă ca cei învăţaţi să înveţe şi ei pe alţii, ar fi progresat lucrul nostru, ar fi dat învăţătura altora, şi astfel ne-ar fi venit si nouă în ajutor.
Spune-mi, dacă cineva s’ar duce la un dascăl, si apoi ar rămânea acolo timp îndelungat spre a învăţă literele alfabetului, oare prin aceasta nu ar aduce o prea mare îngreunare dascălului? Până când să vă tot vorbim despre viaţă ? Pe timpul Apostolilor nu era aşa, ci într’una ieşeau de la învăţătură cei deja învăţaţi, şi aceştia înlocuiau pe dascălii lor în învăţarea altora. Numai aşa au putut apostolii să perindeze lumea întreagă, fiindcă nu erau legaţi într’un singur loc. De  câtă învăţătură  credeţi voi  că au nevoie fraţii voştri cei de pe câmp, cum şi casnicii lor? Insă voi mă ţineţi pe loc ca pironit.
Mai  inainte de a se găsi  capul în bună stare,  e de  prisos  de a vorbi de corp. Totul aruncaţi asupra  noastră. Voi ar trebui numai ca să învăţaţi de la noi, însă femeile si copiii să înveţe de la voi.  Voi totuşi toate le lăsaţi în sarcina, noastră, şi de aceea avem o mare greutate.
„ Invăţandu-va şi înţelepţindu-vă pe voi însivă cu psalmi, si cu laude, si cu cântări dunovniceşti”. Priveşte acum şi partea uşoară şi mulţumitoare, pe  care Pavel o  arată credincioşilor. Fiindcă cetirea aduce oarecare osteneală si e foarte plictisitoare, el nu-i îndreaptă la istorie, ci la psalmi, care în acelaşi timp încântă sufletul celui ce îi pronunţă, şi totodată înlătură pe nesimţite oboseala.   „Cu   laude,  zice,  si cântări duhovniceşti”.
Acum însă copiii voştri recitează ode şi cântări sataniceşti,  ca şi bucătarii, ca  şi cei ce vă târguiesc cele pentru case, ca si dănţuitorii, iară cât pentru psalmi ei nu ştiu nici unul măcar,  ba încă faptul acesta ar fi considerat de ruşinos şi ridicol. Şi de altfel din psalmi noi scoatem  o  mare  filosofie, si numai de  acolo  putem  scoate  mântuirea de relele cele multe. Din cauza aceasta toate răutăţile se ţin de dânşii.
In ce fel de pământ se găseşte planta, de acelaşi fel va fi si rodul   ei;  dacă pământul e nisipos şi sărat şi rodul va fi la fel; dacă el va fi  dulce şi gras, asemenea va fi si rodul. Tot aşa şi învăţăturile sunt pentru om ca un izvor, ca o sorginte de bunuri sau rele, după cum sunt şi ele.
Invaţă copilul tău  a cânta  psalmi  de aceia  cari sunt plini de filosofie,—mai ales în privinţa înţelepciunii, şi cu deosebire în privinţa îndepărtarii de  cei răi, găseşti  sfaturi   chiar la începutul  cartei  psalmilor.
De aceea si Profetul  de aici,  adecă de la înţelepciune, îşi începe psalmii, zicând:  „Fericit   bărbatul care n’a umblat în sfatul necredincioşilor” şi mai departe adaogă:   „Şi pe scaunul pierzătorilor n’a şezut”, şi iarăşi: „N’am şezut cu adunarea desărtăciunii”, si iarăşi:   „Defăimează-se înaintea lui cel ce  vicleneşte,   iară   pe   cei   ce  se  tem  de Domnul îi măreşte” (Ps. l, 1. 2, 25, 4. 14, 4), care toate nu sunt decât sfaturi spre a fi în contact numai cu cei buni.
Şi de acestea vei  găsi acolo multe. Vei găsi sfatuiri date pentru înfrânarea pântecelui, pentru stăpânirea  manei   de  furtişaguri,   pentru   desfrânare, pentru a  nu  fi  lacom,  că bogăţiile,   slava şi   altele de   acest fel,  nu  înseamnă  nimic.
Când tu   vei  îndruma pe copil din vârsta cea fragedă spre acestea, puţin câte puţin îl vei ridica şi la altele mai inalte. Psalmii de acestea au, imnurile de asemenea nu conţin în ele nimic omenesc. Când el va învăţa cele din psalmi, atunci va şti şi imnuri, care sunt cântări dumnezeieşti.
Puterile cele de sus imnuri înalţă stăpânului, iar nu cântări.
„Nu este frumoasă lauda în gura păcătosului, că nu este de la Domnul trimisă lui” (Sirach, 15, 9) si iarăşi: ,,Ochii mei peste credincioşii pământului, ca să stea împreună cu mine” (Ps. 6, 7) şi iarăşi: „Nu va locui în mijlocul casei mele cel ce face mândrie” (Ibid.) şi iarăşi: „Cel ce umblă în calea iară prihană, acela îmi va sluji inie” (Ibid.), — aşa că îi asiguraţi nu numai cu prietenii să nu se amestece în fapte urîte, dar chiar nici cu familiarii lor.
Pentru că cele mai multe rele vin de acolo, că noi punem în contact copiii cu slugile. Dacă copiii, cu toată dragostea ce o au din partea părinţilor, şi cu toată îngrijirea părintească, şi de abia pot fi scăpaţi, — dar încă când îi încredinţăm slugilor, care se poartă cu dânşii ca cu nişte duşmani, nădăjduind a’i face mai blânzi, dacă îi vor tâmpi şi’i vor face vicleni, şi de nimic buni. Inaintea tuturor celorlalte, aceasta să urmărim în creşterea copiilor, „Iubit-am pe cei ce iubesc legea ta”, zice, si deci şi noi aceasta să o căutăm, şi pe astfel de oameni sa iubim.
Pentru ca copiii să se înţelepţească, asculta pe Prorocul care spune: „Că şalele mele s’au umplut de ocări” (Ps. 36, 8), şi iarăşi: „Pierdut-ai de la tine pe tot cel ce curveste” (Ps. 72, 27). Şi cum că trebuie a stăpâni pântecele, audă-l pe dânsul ce spune: „Şi încă mâncarea fiind în gura lor … a ucis pe cei mai mulţi ai lor” (Ps. 77, 34. 35). Cum că trebuie a ne stăpâni de bogăţii, iată ce spune: „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea” (Ps. 61, 11), şi în privinţa slavei: „Nu se va pogorî cu dânsul slava lui” (Ps. 48, 18).
Ca nu trebuie a ravni pe cei răi, iată ce spune: „Nu râvni celor ce viclenesc, nici pizmui celor ce fac fărădelege” (Ps 361). In privinţa tiraniei, iată ce zice: „Văzut-am pe cel necurat prea înălţându-se şi ridicându-se ca chedrii Livanului, si am trecut si iată nu era, si l-am căutat pe el, si nu s’a aflat locul lui” (Ps. 36, 35. 36).
Că toate cele prezente nu trebuie a le băga în seamă: „Fericit-au pe poporul, căruia sunt acestea: fericit este poporul, căruia Domnul este Dumnezeul lui” (Ps. 143, 18).
Cum că este răsplată, iată ce spune: „Că tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui”. De ce el nu răsplăteşte în fiecare zi: „Dumnezeu este judecător drept si tare, îndelung răbdător şi neaducând mânie în toate zilele (Ps. 7, 12).
Cum că umilinţa este un lucru bun: „Doamne, zice, nu s’a înălţat inima mea” (Ps. 130, 1). De asemenea că mândria este un lucru rău: „Pentru aceasta, i-a cuprins, zice, mândria lor până în sfârşit” (Ps. 72, 6) şi iarăşi: „Dumnezeu mândrilor li sta împotrivă”, şi iarăşi: „Impărţit-a, dat-a săracilor, dreptatea lui rămâne în veac” (Ps. 111, 9).
De asemenea iată cum laudă pe omul milostiv: „Bun este bărbatul care se îndură si împrumutează” (Ps. 111, 5). Şi în fine vei găsi în cartea psalmilor multe învăţături morale şi pline de filosofie. Aşa de ex. priveşte cum este ameninţat cel ce cleveteşte pe aproapele său: „Pe cel ce clevetea întru ascuns pe vecinul său” zice, pe acela am gonit” (Ps. 100, 6).
Care este imnul pe care’l înalţă lui Dumnezeu puterile cele de sus? Imnul acesta îl cunosc credincioşii. Ce spun Heruvimii sus? Ce spuneau Ingerii? „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu” (Luca, 2, 14).
De aceea după cântări vin imnurile, ca ceva mai perfect. „Cu psalmi, zice, cu laude (imnuri) si cu cântări duhovniceşti întru dar cântând întru inimile voastre Domnului”. Sau că poate înţelege aici: «că prin har v’a acordat acestea Dumnezeu», sau «întru cântări prin har», sau «învaţându-vă şi îndemnându-vă întru har», sau că poate prin har aveau toate aceste daruri, sau că este o explicare, în loc de «din harul duhului».
„Cântând, zice, întru inimile voastre Domnului”, adecă nu simplu, din gură numai, ci cu băgare de samă, căci aceasta înseamnă a cânta lui Dumnezeu, iară altminterea înseamnă a cânta aerului, unde vocea se împrăştie în zadar.
«Nu cânta pentru ochii lumii» zice, ci chiar în târg de eşti, poti să cânti in sine-ţi lui Dumnezeu, fără sa audă cineva, fiindcă şi Moisi aşa se ruga, şi era auzit, căci zice: „Ce strigi către mine”? (Exod. 14, 15), de şi el nu striga, ci se ruga cu voce strigătoare numai în mintea sa, pentru care numai Dumnezeu a auzit. Nimic nu te împiedecă de a te ruga şi preumblându-te, destul ca inima să’ţi fie sus.
„Şi orice faceţi cu cuvântul sau cu’ lucrul, toate întru numele Domnului Iisus, mulţămind lui Dumnezeu si Tatăl prin El” (Vers. 17). Dacă noi facem aşa, dacă numele lui Hristos este invocat în faptele noastre, nimic necuviincios nu vom face, nimic necurat. Dacă mănânci, dacă bei, dacă te însori, dacă călătoreşti, toate în fine întru numele lui Dumnezeu sa le faci, adecă invocăndu-L pe El de ajutor.
Mai inainte de orice Lui să te rogi, si după aceea să începi lucrul. Voieşti să’ţi spun ceva?
Ei bine, numele Lui pune-l înaintea oricărei întreprinderi. De aceea şi noi în epistolele noastre punem la început numele Domnului nostru.
Unde va fi numele lui Dumnezeu toate sunt bune si fericite.
Dacă numele consulilor inspiră încredere în diferitele acte publice, cu atât mai mult numele lui Hristos.
Sau că poate prin aceste cuvinte zice : «toate să le faceţi şi să le grăiţi, după Dumnezeu, şi nu întroduceţi pe îngeri».
Mănânci? Mulţameşte lui Dumnezeu, şi atunci, şi după aceasta.
Te culci? Mulţămeste lui Dumnezeu, şi atunci, şi după sculare.
Te duci în târg ? Tot aşa  fă.
Nimic lumesc, nimic pământesc.
Toate fă-le întru numele Domnului, si toate iţi vor merge după dorinţă, căci ori si unde se va întrebuinţa numele Domnului, totul va progresa.

Dacă numele Lui scoate draci, alungă boale, apoi cu atât mai mult va putea să’ţi fie de ajutor în întreprinderi.
Dară oare ce înseamnă a face „cu cuvântul, sau cu lucrul” ? Adecă sau dorind, sau făcând. Ascultă cum Avraam a trimis pe sluga sa întru numele lui Dumnezeu, cum David a ucis pe Goliat întru numele lui Dumnezeu.
Mare si minunat este numele Lui.
De-asemenea şi Iacob trimitand pe fiii săi le-a zis : ,,Iara Dumnezeul meu să vă dee vouă har înaintea omului” (Facer. 43, 14).
Cel ce face aşa, are pe Dumnezeu ca tovarăş, şi fără de dânsul nimic nu îndrăzneşte a face.
Prin faptul că L’ai invocat, L’ai cinstit, si deci îţi va resplăti şi îţi va înlesni întreprinderile tale.
Chiamă pe Fiul, mulţămeste Tatălui.
Căci când Fiul este chemat în ajutor, este chemat Tatăl, şi mulţămind Tatălui, mulţămeşti Fiului. Acestea să învăţăm a le face, nu numai cu vorba, ci şi cu fapta.
Nimic nu este egal cu numele lui Dumnezeu ; acesta pretutindeni este minunat.
„Mir vărsat este numele tău” (Cânt. Cânt. 1, 2) zice, aşa că cel ce pronunţă numele Lui, imediat se umple de mireasmă bine mirositoare.
„Nimeni nu poate numi pe Domnul Iisus, fără numai întru Duhul Sfînt” (I Corint. 12, 3). Daca tu zici. «In numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfînt» cu credinţă, totul ai făcut.
Astfel numele acesta pronunţat în boale, este înspăimântător.
De aceea diavolul pizmuind cinstea ce ni s’a acordat de Dumnezeu — căci priveşte câte nu a făcut Dumnezeu prin botezul ce-l căpătăm, că prin botez a creat din nou pe om, şi altele multe — a introdus cinstea îngerilor, ca şi cum printr-inşii ne apropiem de Dumnezeu.
Dealtfel aşa sunt fermecătoriile dracilor. Chiar de ar fi înger, sau Arhanghel, sau Heruvim, tu nu îngădui una ca aceasta, fiindcă chiar nici aceste puteri nu primesc o astfel de cinste, ci se dau îndărăt când văd pe stăpânul a toate necinstit. «Eu te-am cinstit, zice, şi ţi-am spus: invoacă pe Dumnezeu, si tu Il necinsteşti pe El»?
Dacă tu pronunţi numele Lui cu credinţă, vei alunga si bolile, şi pe demoni. Dar dacă poate nu se alungă boala, apoi aceasta nu vine din neputinţă sau din slăbiciunea puterii sale, ci mai mult din interesul chiar al celui bolnav. „După numele Tău Dumnezeule, zice, aşa si lauda Ta” (Ps, 47, 9).
Prin numele acesta lumea s’a întors la credinţa adevărată, tirania a fost desfiinţată, diavolul a fost călcat cu picioarele, cerurile s’au deschis, iară noi ne-am renăscut prin acest nume. Dacă avem în noi acest nume, apoi vom străluci. Numele acesta face şi mucenici, si mărturisitori. Acest nume deci să’l avem şi să’l stăpânim ca pe un mare dar, ca astfel sa vietuim intru slava, si sa multumim lui Dumnezeu, ca sa ne invredniceasca bunatatilor celor fagaduite tuturor celor ce-L iubesc pe Dansul. Prin harul si filantropia  Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cade slava, stapanirea si cinstea, acum si pururi si in vecii vecilor. Amin

Despre cum trebuie sa ne bucuram de Hristos

Intru aceasta va bucurati, macar ca acum ar trebui sa fiti tristi, încercati fiind de multe feluri de ispite pentru putina vreme (I Petru 1:6).

Astfel graieste Sfîntul Petru Apostol, a carui viata a fost plina de multe feluri de ispite si dureri.

Astfel graieste barbatul care si-a lasat casa si familie si a urmat lui Hristos; care pentru dragostea lui Hristos a îndurat multe chinuri si lipsuri : foamea, setea, temnita, prigonirile din partea iudeilor de un sînge cu el, cele din partea pagînilor romani, a prorocilor mincinosi, a salbaticiei pagînilor cea de obste; si care la urma a fost rastignit pentru Hristos, dupa ce a îndurat cu bucurie toate pentru dragostea Lui.

Barbatul care a suferit în viata lui cele mai teribile încercari si chinuri pentru dragostea lui Hristos ne sfatuieste si ne îndeamna sa ne bucuram întru El, astfel încît bucuria noastra sa înghita toate suferintele si chinurile noastre, care în comparatie cu ea, trebuie socotite mici.

Dar de ce, fratilor, trebuie sa ne bucuram noi pururea în Hristos?

Noi trebuie sa ne bucuram întru El pentru ca El ne-a aratat realitatea celei mai mari si mai frumoase nadejdi a omenirii.

El ni L-a aratat noua pe Cel Unul, Atotputernic, Atotîntelept si Atotmilostiv Dumnezeu, Care ne-a daruit noua cinstea si privilegiul de a ne numi fii ai Lui.

El ne-a aratat noua viata cea nepieritoare si vesnica: viata de mii de ori mai buna si neînchipuit mai buna decît aceasta viata a noastra de pe pamînt.

El ne-a aratat noua împaratia cea duhovniceasca, împaratia îngerilor si a dreptilor, împaratia a tot binele, a luminii adevarului si dreptatii.

El ne-a aratat noua si ne-a descoperit care trebuie sa fie scopul vietii noastre pe pamînt, sensul tuturor eforturilor si luptelor noastre întru aceasta viata trecatoare.

El ne-a descoperit noua oceanul iubirii si fericirii celei ceresti, fata de care toate suferintele, chinurile si ispitele pe care le suferim în aceasta viata sînt ca niste stropi de apa murdara, care nu pot nicicum sa întineze oceanul.

O, fratilor, mare este bucuria care ne asteapta!

O, fratilor, mic este pretul pe care Domnul ni-l cere în schimbul acestei bucurii, în care se scalda îngerii si în care înoata dreptii!

Nu ni se cere decît sa împlinim cu gîndul, cuvîntul si fapta putinele si scurtele Lui porunci!

O Stapîne Doamne Iisuse Hristoase, Izvorule Tainic al Bucuriei Vietii, Cela Ce esti bucuria si slava noastra, lauda si multumirea noastra!

Pune Degetul Tau pe gurile noastre si nu lasa nici un strop de ispita a tristetii sa ne murdareasca si sa ne otraveasca pre noi,

Caci Tie se cuvine toata slava si multumita în veci,

Amin.

Predica din 1 iulie

din “Proloagele de la Ohrida”, Sfantul Nicolae Velimirovici”