Despre pocainta

De ai pacate, nu deznadajdui ! Si n-am sa încetez de a-ti spune necontenit aceasta.

De pacatuiesti în fiecare zi, în fiecare zi pocaieste-te !

Sa facem cu noi ceea ce facem cu casele noastre, care se învechesc, când parti din ele putrezesc, scoatem partile putrezite si punem în loc materiale noi ; si niciodata nu încetam a face asta. Te-ai învechit azi din pricina pacatului ? Inoieste-te prin pocainta !

– Dar pot sa ma mântui, daca ma pocaiesc ? Da, poti ! Am trait toata viata în pacate ! Daca ma pocaiesc ma mântui ? Da! De unde-o stiu? De la iubirea de oameni a Stapânului tau!

– Sa am oare încredere numai în pocainta, de care îmi vorbesti ? Este oare în stare pocainta sa stearga atâtea pacate?

– Daca ar fi numai pocainta, atunci, pe buna dreptate, teme-te ! Dar când iubirea de oameni a lui Dumnezeu se alatura pocaintei, prinde curaj !

Iubirea lui Dumnezeu nu are hotar, nici bunatatea Lui cu cuvântul nu se poate talmaci.

Pacatul tau are hotar ; leacul, însa, nu are hotar. Pacatul tau, oricum ar fi, este pacat facut de om; dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este negraita.

Ai curaj! Pocainta biruie pacatul ! Inchipuie-ti o scânteie ce cade în ocean ! Poate ramâne ea aprinsa ? Poate sa se vada ? Nu ! Ei bine, ce e scânteia fata de ocean, aceea e pacatul fata de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar, mai bine spus, nici atâta, ci cu mult mai mult. Oceanul, oricât de mare-ar fi tot are margini.

Bunatatea lui Dumnezeu, însa, e fara de margini.

Nu va spun acestea, ca sa va fac trândavi, ci ca sa va fac si mai sârguitori.

din “Dascalul pocaintei”, Sfantul Ioan Gura de Aur

Cat de mult iubeste Dumnezeu omul

Predica despre cît de mult iubeste Dumnezeu omul, si sufletul omului, pe Dumnezeu

Caci nu voiesc ceea ce este al vostru, ci pe voi însiva (II Cor 12 :14)

Cu aceste cuvinte, care nu au putut fi rostite decît de cel mai înflacarat apostol în iubire, Apostolul Pavel, se exprima esenta relatiilor crestinului cu Dumnezeu, si ale relatiilor lui Dumnezeu cu fiecare crestin.

Iubirea lui Dumnezeu ar putea foarte bine sa spuna:

O Crestinilor, postiti de dragul Meu; faceti milostenii de dragul Meu; înaltati rugaciuni de dragul Meu; de dragul Meu claditi biserici; de dragul Meu va rog aduceti slujbe si jertfe în ele, si lucrati toate celelalte fapte bune. Toate acestea sînt bune si placute Mie, dar voi însiva îmi sînteti mult mai mult decît ele. Caci pîna la urma Eu nu caut nimic dintre acestea, ci doar pe voi, si numai pe voi“.

Iar iubirea Crestinului, ar putea sa spuna cam asa:

O Doamne, Tu mi-ai daruit sanatate, care este foarte buna. Tu daruiesti acestei lumi lumina; Tu dai ploi pamîntului însetat; Tu racoresti vazduhul cu tunetul Tau, care este foarte bun. Tu daruiesti îndestularea, întelepciunea, viata îndelungata, urmasi caselor noastre si multe alte lucruri minunate pe care ni le asezi cu îmbelsugare pe masa acestei vieti. Toate acestea sînt bune foarte si preabune, si pentru ele noi Tie Iti multumim. Dar în cele din urma ele nu sînt decît marginea vesmântului Tau. In cele din urma, Doamne, noi doar pe Tine si pe Tine singur Te cautam si Te iubim. ”

O fratilor, Dumnezeu nu este ceva ce putem vedea cu simtul vazului nostru trupesc, precum nici chiar omul nu este.

Ceea ce vedem cu ochiul nostru fizic în natura nu este decît în proprietatea lui Dumnezeu. Iar omul pe care îl vedem cu ochii nu este decît partea cea vazuta, si mai mica, a omului.

Fratilor, Dumnezeu este Iubirea pe care cerul o coboara pe pamînt; iar omul este iubirea care înalta pamîntul la cer.

O Doamne, Iubitorule de oameni, Facatorule Atotputernic, salasluieste-Te tot mai mult în noi cu Duhul Tau de Viata Datator, ca sa fim vii mereu si acum, si în împaratia fara de moarte a vesniciei Tale.

Caci a Ta este slava si multumita în veci, Amin

12 ianuarie : “Proloagele de la Ohrida”, Sfantul Nicolae Velimirovici

Rugaciunea si iubirea Cuviosului Paisie Aghioritul

Rugaciunea pe care batrânul o facea pentru mine nu ma lasa sa-l uit. In India mi-l aminteam deseori, însa gândul la el nu era o simpla amintire a unei persoane iubite oarecare. Nu era asa precum îmi aduceam aminte de parintii mei sau de prietena mea. Era substantial mai mult. Ceva foarte intens si profund, o traire care se derula în prezent, nu în amintire.

Simteam fulgerator o iubire umplându-mi inima si revarsându-se în întreaga mea fiinta.

O delicatete îmbratisându-ma, o pace sprijinindu-ma. Cred ca, într-un mod pe care numai Dumnezeu si batrânul îl stiau, sufletele noastre ajungeau la o atingere ontologica.

Trupurile ne erau despartite de distante uriase, însa sufletele erau unite de o nemarginita iubire. Iubirea lui. Era atât de aproape de mine! Era atât de adevarat! Era atât de tainic, atât de simplu!

Plângeam deseori când simteam iubirea sa. Inima mi se înmuia, fiind inundata de tandrete; îl iubeam, însa stiam ca iubirea mea nu era decât o reflexie opaca a iubirii sale.

Asemeni soarelui care se rasfrânge pe un disc murdar. El era cel care ma iubea, iar eu raspundeam prea meschin, mizer, firav, egoist. El ma iubea însa enorm, cum nimeni nu m-a iubit vreodata. Nu exista nici un termen de comparatie pentru aceasta iubire.

Fata de iubirea parintelui Paisie, iubirea mamei mele este precum lumânarea alaturi de soare. Aceasta e cu adevarat diferenta!

Ii trimiteam scrisori, îi scriam poezii, îl sarutam, îl strângeam în bratele mele si, în acelasi timp, îl respectam nemarginit, ma simteam nevrednic de acest dar, eram plin de recunostinta, îmi venea sa ma ascund de rusine pentru nevrednicia mea, insa nu voiam sa-l pierd niciodata. Imi  doream sa fiu împreuna cu el pentru totdeauna, desi acest lucru parea cu neputinta datorita urâteniei mele launtrice.

Iubirea sa era covârsitoare. Ea depasea legile duhovnicesti, rascumpara cu largime de suflet toate lipsurile mele, lua asupra sa neajunsurile. Era totdeauna gata sa patimeasca în locul meu fara sovaire, fara nici o micsorare a râvnei sale. Dovedea o iubire fierbinte, navalnica, neasemuita, care se daruia cu totul zidirii si sporirii mele duhovnicesti.

din “Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie “

Cea mai de capetenie virtute duhovniceasca este aceea de a ascunde propria noastra vrednicie si pacatele si defectele altora

Cugetare – 9 aprilie

Se spune despre Pericle ca era un barbat de o frumusete aproape perfecta, cu exceptia formei alungite a capului sau, ce facea sa se asemene cu un dovleac: pentru aceasta multi radeau de el cand aparea descoperit in public.
Ca sa ascunda cumva acest defect al marelui barbat, sculptorii greci il reprezentau intotdeauna in operele lor prtand coif pe cap.
Cand vedem cum paganii se straduiesc sa ascunda defectele prietenilor lor, oare nu cu atat mai mult ar trebui, noi , crestinii , sa facem la fel?
“In iubire frateasca , unii pe altii iubiti-va; in cinste, unii altora dati -va intaietate”, ii indeamna Sfantul Apostol Pavel (Romani 12:10) pe cei ce cred in Hristos.
Cum mai putem sustine ca ne lipim cu tot sufletul de Hristos Cel pururea bland si curat , cand noi zilnic otravim aerul imprastiind barfe despre defectele si pacatele altora? Sa intelegem ca cea mai de capetenie virtute duhovniceasca este aceea de a ascunde propria noastra vrednicie si pacatele si defectele altora.

din

Proloagele de la Ohrida

Sfantul Nicolae Velimirovici

Jertfa pentru pacatele altora

Sa  ne luam asupra noastra o jertfa si pentru pacatele altora. Daca ai judecat pe cineva sau l-ai pedepsit, impune-ti o forma de cainta, o jertfa.
Caci trebuie si de buna voie sa ne jertfim pentru pacatele altora. Acesta este un lucru placut inaintea lui Dumnezeu. Aceasta taina le era cunoscuta sfintilor care se prihaneau pe ei insisi pentru pacatele altora.
Chiar si necrestinii ajungeau pana la taina acestui lucru. Exista un obicei in China: dupa ce calaul  duce la indeplinire pedeapsa decapitarii unui criminal condamnat la moarte, el se prezinta in fata judecatorului si il anunta ca sentinta s-a executat. Atunci judecatorul il plateste cu o moneda de argint pe calau pentru a-si fi dus la indeplinire sarcina, si porunceste apoi sa fie biciuit cu patruzeci de lovituri de bici pentru aceea ca a omorat un om.
Sfintii crestini au inteles adanc aceasta taina a pacatului si nedreptatii omenesti. Pentru sfinti, pacatul omenesc are o istorie lunga, caci lung este timpul care s-a scurs de la Adam si pana la noi.

Cugetare – 4 februarie, Proloagele de la Ohrida, Sfantul Nicolae Velimirovici

Iubirea si rugaciunea pot zdruncina lumea

Am intrebat-o pe maicuta Gavriila:
– Spuneti-mi, v-a fost vreodata teama de talhari?

Maicuta (zambind): Uuu! De talhari deloc! In principiu ii iubesc. Si imediat ce ma viziteaza le voi spune: “Bine ati venit!” Le voi oferi ceva, ca si cand ar fi prietenii mei si o sa le zic: “Luati tot ce se afla aici si lasati-ma pe mine in viata ca sa mai strang inca pe-atat, pentru a oferi si altor tovarasi de-ai vostri!!!” Adevarat, sa stii ca atunci cand il intampini pe om ca un suflet, in clipa aceea acel om isi va reveni fie si pentru un moment, si va respecta iubirea. Ti-am spus intam-plarea cu Charlie House. Era director al unei scoli agricole cand l-am cunoscut. In vremea komitatzisilor, intr-o noapte i-a batut la usa un necunoscut care semana foarte mult cu un raufacator. Cand i-a deschis si l-a vazut, a incremenit, pentru ca era inarmat. A inteles deci ca venise cu intentie rea, si i-a zis: “Bun venit fratelui meu, intra inauntru sa te incalzesti”. Era iarna. Il aseaza la masa, ii da sa manance, incepe sa-i vorbeasca…

– Acela era inghetat!

Maicuta: Si ii spune cum a venit din America, cum a deschis scoala, si ce lucruri frumoase invata copii… La urme, acela ii ia mainile amandoua si ii zice: “Acum ce-o sa facem? M-au platit si m-au trimis sa te omor! Si eu acum nu pot sa te omor!” Dar aceia, daca nu te voi omora, ma vor ucide pe mine! Ce sa fac?… Si Charlie House i-a raspuns: “Te voi imbraca altfel, iti voi taia barba si vei iesi insotit de oamenii mei pe partea cealalta a muntelui, de unde vei merge oriun-de vrei”. Si komitatzisul a fost de acord si a plecat in felul acesta. Acum ia gandes-te-te daca acela ar fi deschis si vazandu-l pe kamitatzis ar fi spus: “Acum ma va omora, sa iau repede arma sa-l omor eu!”
– Adica, …iubirea poate face orice?
Maicuta: Orice! Atat de mare e puterea ei! Iubirea si rugaciunea pot zdruncina lumea intreaga. Face sa dispara cutremurele! Sa dispara naufragiile!

– Dar ceea ce e important, ca il iubiti pe cunoscuti si pe necunoscuti. Ca suflete…
Maicuta: Da, si stii de ce? Pentru ca, asa cum iti spun mereu, Dumnezeu cand ne-a creat, ne-a suflat Rasuflarea lui. Rasuflarea aceasta al lui Dumnezeu este Dragostea. Incetam sa iubim? Incetam sa traim. Fara rasuflare nu putem. Asa-dar cand pe unul il iubesti si pe altul nu-l iubesti, inseamna ca nu iubesti pe nici-unul. Intelegi ce se intampla? Pentru ca Dumnezeu ne-a dat Iubirea, inima, ochii, toate Darurile Lui, pentru acest scop… Mai intai, pentru a-L iubi cu toata puterea sufletului nostru, cum spune Prima Porunca, si in al doilea rand, pentru a nu desparti niciodata sinele nostru de ceilalti. Pe aproapele tau ca pe tine insuti, zice. Cine sunt eu ca sa spun: “Acesta? Dar acesta este om rau, nu trebuie sa-l iubesc. Acela? Dar acela este mincinos. Ce treaba am eu cu el?” A! Nu, fratele meu! Iubirea nu este asa. Iubirea ii iubeste pe toti, precum Dumnezeu ne iubeste pe toti, cu toate relele pe care le facem! Putine motive are ca sa nu ne iubeasca? Si ne spune: da ploaie si peste drepti si peste pacatosi, si rasare soarele si pentru cei buni si pentru cei rai. Asadar?

din Crucea iubirii – Limonariul mirenilor

Iubire pentru cei deznadajduiti

Iubire pentru cei deznadajduiti

– Puteti sa-mi explicati acest lucru? Cand spuneti ca luati persoana celuilalt, la ce va referiti?
Maicuta: Sa zicem ca vine cineva si imi spune problema lui. Ca asta si asta se intampla la mine. Asta si asta se intampla cu mama mea. Nu ma intelege deloc. Sunt un copil foarte nefericit. Din ceasul in care vin de la scoala pana in ceasul in care voi pleca din nou maine, e ceva groaznic: “Sa fii primul in clasa. Sa nu-i lasi pe altii sa-ti ia intaitatea. Sa ai grija sa-i dobori jos. Sa ai grija sa devii om puternic. Sa ai grija de una, sa ai grija de alta”. Mama aceasta nu zice niciodata: “Sa ai grija sa-l iubesti si pe colegul tau. Sa ai grija sa nu te porti urat cu el. Sa ai grija ca toti copii au si ei parinti care ii iubesc. Trebuie sa va iubiti ca si cand ati fi din aceeasi familie”. Nu zice asemenea vorbe! Copilul, deci, este deznadajduit. Vine la mine si imi spune: “Nu mai rezist! Nu mai rezist pentru ca eu vreau sa ma comport altfel, iar mama mea vrea sa ma comport asa. Ce se va intampla cu mi-ne?” In clipa aceea, va incredintez sora, incetez sa mai fiu cea pe care o cunoasteti. Ma preschimb indata in acest elev. Indur impreuna cu el acest martiraj, ma pun in locul lui si zic: “Ce se va intampla?” si “Ce e de facut?” Cand se petrece asa, si numai atunci, pot simti cum ma lumineaza Dumnezeu, si ii pot spune ce atitudine poate sa ia in fata acestei situatii. Si daca copilul gaseste o atitudine asemanatoare, atunci revine, discutam si iarasi discutam. Si astfel, in cinci-sase luni, se creeaza o asemenea armonie care nu ar fi posibila daca eu as fi gandit… asa cum sunt – am fost copil mangaiat, si de iubire, fara greutati – caci atunci nu m-as fi putut apropia de acest copil, nu as fi putu face nimic daca nu m-as fi transformat pe deplin in persoana lui. Acum intelegeti? Nu poti sa-I spui: “Vei face asta si asta, nu poti face cealalta, pentru ca nu e corect, etc. etc.” Nu poti face nimic daca iesi din per-soana lui… Vei simti impreuna cu el. Vei suferi impreuna cu el… Pana ce Dum-nezeu te va lumina cum sa iesiti din problema respectiva, si iti va arata drumul.

– Adica, intr-un fel intrati in pielea lui.

Maicuta: Insa pe de-a-ntregul. Traiesc asta. Si din fericire, sora, traiesc asta cat timp copilul acesta este prezent… A plecat copilul? Stau putin singura cu Ingerii, pe copil il las la picioarele lui Hristos printr-o rugaciune a mintii si s-a ter-minat cu problema lui. Peste putin timp vine altul… Si iarasi altul… Ma preschimb din nou in alta persoana… Si asta tine zile intregi.
din Crucea iubirii – Limonariul mirenilor