Despre calea ingusta si sarcina usoara

Ceea ce zice Domnul in Evanghelie: “Cat de stramta este (poarta) si ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei care o strabat”, trebuie inteles mai intai ca se refera la virtutea cea sublima, datorita naturii sale de a impune stramtorare, pentru ca fiecare o castiga nevoindu-se si luptandu-se.

Si tot asa ingusta este pentru cei care nu voiesc sa calatoreasca pe ea, este ingusta pentru dusmanii Sai (ai Domnului), pentru cei care nu pot sa calatoreasca pe ea, dupa cum sta scris: “Cat de aspru este jugul pentru cei neinvatati, iar cei fara de inima nu vor sub el”. Caci trebuie multa constiinta si intelepciune, supunere si credinta, ca sa poti sa atingi sigur fara risc, fericita si divina cale a dreptatii.

Calea lui Dumnezeu este ingusta pentru oamenii acestei lumi, care nu se impartasesc din Duhul lui Dumnezeu. Acestora le este cu neputinta sa mearga vreunul pe ea, adica nu pot s-o gaseasca decat cei care se supun fara vreo greseala poruncilor Evangheliei; ceilalti n-au agonisit aripile Duhului.

(Cei care le-au dobandit insa), ajunsi usurei prin Sfantul Duh pot parcurge usor calea cea dreapta a Evangheliei spre a fi judecati vrednici sa intre in viata, precum a grait Domnul: “Jugul Meu este bun si sarcina Mea usoara”.

Ei atunci vor cunoaste ca poruncile lui lisus nu sunt grele, cand, zburand ei prin Duhul Sfant, vor parcurge calea stramta pentru ceilalti oameni cu multa usurinta si bucurie. Caci fara sfintele aripi ale Duhului este cu neputinta cuiva sa parcurga acest drum – adica sa implineasca poruncile Domnului in mod curat, desavarsit si fara vreun repros – si astfel sa se invredniceasca sa ajunga la poarta imparatiei cerurilor.

Sfantul Macarie Egipteanul – 21 Cuvantari despre mantuire

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *