Fericirile Cuviosului Paisie Aghioritul

Coliba “Cinstita Cruce”,
2 decembrie 1972
Maica Stareta Filoteia, binecuvântati!

Astazi m-a apucat o nebunie si am luat creionul în mâna si asa cum face nebunul atunci când îsi scrie nazbâtiile sale pe ziduri cu carbune, am stat si eu sa le scriu pe ale mele pe hârtie. Si iarasi ca un nebun le trimit pe cele scrise. Aceasta a doua nebunie o fac din multa dragoste fata de surorile mele, ca sa se foloseasca macar câtusi de putin.

Pricina primei nebunii au fost cinci scrisori, una dupa alta, primite din diferite locuri ale Greciei si care cuprindeau diferite subiecte. Desi toate întâmplarile erau binecuvântari mari ale lui Dumnezeu, acestia însa au ajuns la deznadejde, deoarece le-au înfruntat în mod lumesc.

Dupa cuvenitul raspuns la scrisorile lor am luat creionul ca un nebun, precum am spus, si am scris acestea. Si cred ca si banutul de la fratele vostru cel calator va fi pentru fiecare sora un amnar cu care sa-si aprinda lumânarea în chilia sa si sa slavosloveasca pe Bunul nostru Dumnezeu.

Simt multa bucurie atunci când fiecare sora, ducându-si crucea ei, face si nevointa corespunzatoare cu marime de suflet.

O inima ca soarele de mare si de stralucitoare, si tot este putin daca ar da-o cineva lui Hristos ca recunostinta pentru marile Lui daruri si în chip deosebit pentru cinstea aparte ce ne-a facut-o noua, monahilor, prin înrolarea în tagma Sa îngereasca prin chemari personale.

De asemenea, marea cinste li se cuvine parintilor, care s-au învrednicit sa se încuscreasca cu Dumnezeu. Din pacate însa cei mai multi parinti nu înteleg acestea si în loc sa fie recunoscatori lui Dumnezeu, dimpotriva, se revolta, deoarece pe toate le vad lumeste, asa cum fac si oamenii care s-au facut pricina sa iau creionul si sa scriu toate acestea ce le voi arata mai departe.

1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.

2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.

3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.

4) Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.

5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.

6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.

7) Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.

8) Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavoslovesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.

9) Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavoslovind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.

10) Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.

11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.

12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.

13) Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au întraripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.

14) Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15) Fericiti sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.

16) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.

17) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.

18) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.

19) Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.

20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.

Rog pe toate surorile sa faca rugaciune ca Dumnezeu sa-mi dea sau mai degraba sa-mi ia putina mea minte, ca sa-mi asigure, fie si în felul acesta, raiul. Sau sa ma înnebuneasca cu dragostea Sa, ca sa ies afara din mine, afara din lume si din sfera de atractie a pamântului, deoarece altfel nu are sens viata mea ca monah. Am albit pe dinafara, dar m-am înnegrit pe dinlauntru ca un monah nepasator. Însa eu ma îndreptatesc pe sine spunând ca sunt bolnav nu numai atunci când se întâmpla sa fiu bolnav. Iar alteori iarasi ma îndreptatesc ca sunt bolnav, ci si atunci când sunt bine si am nevoie de bataie. Rugati-va pentru mine.

Hristos si Maica Domnului sa fie cu voi!

Cu dragoste în Hristos, Fratele vostru. Monahul Paisie

din “Epistole” , Cuviosul Paisie Aghioritul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *