Moise si pastorul

din “Scoala Rugaciunii“, Mitropolit Antonie de Suroj

În folclorul evreiesc legat de viaţa lui Moise există o întâmplare deosebită.

Moise întâlneşte în deşert un păstor. Petrece împreună cu el întreaga zi, îl ajută să-şi mulgă oile, iar la sfârşitul zilei îl vede pe păstor că toarnă laptele cel mai gras într-o strachină de lemn pe care o lasă pe o piatră turtită aflată la o oarecare distanţă.

Moise îl întreabă pentru ce a făcut aceasta, iar păstorul îi răspunde: „Acesta este laptele lui Dumnezeu”. Moise este nedumerit, aşa că îi cere să-i explice. Atunci păstorul îi răspunde: „întotdeauna pun deoparte laptele cel mai bun, pe care-l aduc ca o jertfa lui Dumnezeu”.

Moise, care este mult mai perspicace decât păstorul în credinţa lui naivă, îl întreabă: „Şi crezi că Dumnezeu îl bea?” „Da, răspunde păstorul, îl bea”. Atunci Moise se simte îndemnat să-l lumineze pe sărmanul păstor şi să-i explice că, întrucât Dumnezeu este o fiinţă absolut spirituală, El nu bea lapte, însă păstorul este foarte convins că Dumnezeu îl bea, aşa că s-au certat puţin pe tema asta, până când Moise îi propune păstorului să se ascundă după nişte tufişuri, pentru a vedea dacă într-adevăr Dumnezeu vine şi bea laptele.

În timp ce el se va duce în deşert ca să se roage. Păstorul se ascunde, noaptea vine, iar în lumina lunii vede o vulpe mică furişându-se prin deşert; vulpea se uită în dreapta, apoi în stânga, după care se repede la strachină, lipăie tot laptele şi dispare la loc în deşert.

În dimineaţa următoare, Moise îl găseşte pe pastor trist şi descurajat. Ţ,Cum a fost?!”, îl întreabă. Păstorul îi răspunde: „Ai avut dreptate, Dumnezeu este numai Duh şi nu voieşte laptele meu”. Moise este mirat că păstorul este atât de abătut, îi spune, deci: „Ar trebui să fii fericit. Acum ştii mai multe despre Dumnezeu decât ştiai înainte”.

„Aşa este, răspunde acesta, numai că singurul lucru pe care-l puteam face pentru a-mi exprima iubirea pentru El mi-a fost luat”. Moise pricepe. Se retrage în deşert şi se roagă fierbinte.

În plină noapte, are o vedenie în care Dumnezeu i se arată, spunându-i: „Moise, ai greşit. Este adevărat că Eu sunt Duh. Cu toate acestea, am primit întotdeauna cu bucurie laptele pe care mi-l dădea păstorul acela, ca semn al iubirii lui pentru Mine; dar pentru că sunt Duh, nu am trebuinţă de lapte, aşa că-l împărţeam cu acea vulpe micuţă căreia îi place laptele atât de mult“.

3 thoughts on “Moise si pastorul”

  1. NU DE PITINE ORI, IN ULTIMUL TIMP, AM INCEPUT SA PETREC UN PIC DIN CELE 8 ORE DE LA SERVICI CITIND DE PE ADRESA CREDO.RO
    DESI STIU CA NU ESTE CORECT CEEA CE FAC, NU-MI PARE RAU.
    VREAU SA VA MULTUMESC CA-MI FACETI ZILELE MAI BUNE SAU MACAR MAI FRUMOASA.
    MI-A PLACUT FOARTE MULT ACEASTA PILDA CU MOISE SI PASTORUL.
    PENTRU A NU STIU A CATA OARA MI S-A CONFIRMAT FAPTUL CA FIREA OMENEASCA ESTE SUPUSA GRESELII, INDIFERENT DE CREDINTA PE CARE O POARTA CU EA- NU PUTEM NEGA CREDINTA LUI MOISE.
    CEEA CE A MAI FOST SUBLINIAT- CRED EU – ESTE EXISTENTA LUI DUMNEZEU, IMPORTANT ESTE SA VREI SA-L VEZI, EL ESTE NU NUMAI IN NOI, IN SUFLETUL NOSTRU, CI SI IN TOT CEEA CE NE INCONJOARA.
    IN SUFLETUL NOSTRU ESTE NUMAI DACA NOI NE DESCHIDEM SUFLETUL PT A-L PRIMI, IN JURUL NOSTRU ESTE INTOTDEAUNA- POATE IN ASTEPTAREA CHEMARII NOASTRE.
    EU GRESESC INTOTDEAUNA FATA DE DUMNEZEU,POATE CA AM GRESIT SI ACUM, INDRAZNIND SA VA SCRIU ACESTE RANDURI SI DATI-MI VOIE SA-MI CER SCUZE DACA RANDURILE MELE AU DERANJAT.
    SINGURA SCUZA PE CARE O AM ESTE CA IMI PLAC POVESTILE BIBLICE, IN ULTIMUL TIMP NU AM MAI AVUT TIMP SA CITESC CARTI DE LA BIBLIOTECA SI CAND AM DESCOPERIT ACEST SITE NU AM PUTUT SA NU INCEP SA CITESC.
    VA MULTUMESC PENTRU TOT CEEA CE IMI OFERITI.

  2. …m’am nascut ortodoxa dar nu m’am comportat intocmai..si totusi in momentele de maxima disperare, doar printr’un singur gand BUNUL DUMNEZEU S’A FACUT PREZENT, e atat de minunat cand simti in inima ta ca HRISTOS, DUMNEZEU-TATAL A TOATE, desi tu-om pacatos si nevrednic traiesti in pacat..EL VINE mereu cand IL strigi si’ti alina durerea, singuratatea, iti da forta de a merge inainte…si’ti doresti din nou sa traiesti acea unica simtire..IUBIREA LI HRISTOS, e unica,infinita…si imposibil de descris in cuvinte..of, IISUSE, SFINTE, pt toate ITI MULTUMESC…nu ne parasi asa cum facem noi..

  3. asa am simtit si eu citind povestea , ca lui Dumnezeu trebuie sa.i fi placut gestul pastorului si ca Moise trebuia sa.l incurajeze si sa.l invete sa se faca altfel placut si altfel Domnului…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *