Daniil Sandu Tudor: Crestinismul

“Crestinismul este tragismul supremei bucurii, tragismul indumnezeirii. Omul nu mai e condus de Dumnezeu, din afara. Acum, Dumnezeu e ca si cum n-ar fi, fiind suprema Smerenie. Este in noi cu toata plenitudinea Lui euharistica. Imparatia cerurilor e in noi cu toata tri-hipostatica prezenta. Asta inseamna sa bem tot amarul apocaliptic al supremei bucurii, din sapte potire. Asta inseamna, pana la sfarsitul veacurilor, sa biruim prin slabiciune si, iluminati, sa implinim pururea chinurile si patimile Hristosului. Asta inseamna ca, in biruinta asupra durerii pacatului, provizoriului si mortii, e necesar supremul, cutremuratorul pogoramant in toate.

Dumnezeu, El Insusi, lucreaza cu puterea slabiciunii, care este mai tare decat oamenii: asa si-a ales cele nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte; pe cel slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari; a ales pe cele de jos, pe cele dispretuite, ba incape cele ce nu sunt, ca sa dea jos pe cele ce sunt. Si insusi Dumnezeu, ce S-a pus in vileag mai mult ca oricine, e ca si cum nu ar fi, lucreaza printr-o prezenta gingasa, ca o lipsa, ca o absenta…

Infricosatoare e calea bucuriei crestine si a biruintei ei, caci ea va trebui mai intai sa vada uraciunea pustiirii stand la locul cel sfant. Sfintenia nu va f i scazuta prin aceasta, ci mai stralucita va fi…

De aceea, pana la seceris, Marsavia si Prapadul fara voie sunt uneltele Sfinteniei. Aceasta-i marea minune pe care a vazut-o proorocul Daniil, stapanirea aceasta in inima Sfinteniei a chipului abomi-natiei dezolarii…

Marea libertate creatoare a lui Dumnezeu isi ingaduie totdeauna paradoxul tuturor minunilor! De aceea, dupa intrupare mai ales, El voieste ca oamenii sa fie condusi de neoameni, pacatosii sa fie sfintiti de pacatosi, iar alesii Lui – Biserica si Sfintii – sa se supuna unor conducatori atat de indoielnici si uneori dincolo de toate ingaduintele cu putinta.

Marea drama a adevaratei si sfintei Ortodoxii este lipsa tipatoare a duhovnicilor si ierarhilor. Duhul Sfant tine locul tuturor…, ca nici un trup sa nu se mandreasca, sa nu se laude in fata lui Dumnezeu!…”.

Din TAINA RUGULUI APRINS, pagina 132