Cuvintele lui Hristos

DIN “OMILII LA EPISTOLA CATRE ROMANI” 

„Dacă nu-Mi răsplăteşti – zice – ca unuia ce am pătimit pentru tine, cel puţin miluieşte-Mă pentru sărăcia în care Mă găsesc. Dacă nu voieşti a Mă milui pentru sărăcie, cel puţin îndură-te pentru boala în care Mă aflu, şi te osteneşte, pentru că Mă găsesc în închisoare. Dacă însă nimic din toate acestea nu te poate face iubitor de oameni, cel puţin pleacă-te la uşurinţa cererii Mele, că nimic nu-ţi cer de preţ mare, ci numai pâine, acoperământ şi mângâiere de cuvinte.

Dar dacă şi după aceasta rămâi surd, cel puţin fă-te mai bun, pentru împărăţia cerurilor şi pentru râsplăţile pe care le-am făgăduit. Poate că nimic din acelea nu te mişcă? Cel puţin atunci pleacă-te naturii lucrurilor când Mă vezi gol, şi adu-ţi aminte de acea goliciune, prin care M-am golit pe cruce pentru tine; dar dacă nici pentru aceea nu voieşti, cel puţin pentru aceasta, prin care sunt gol în persoana săracilor. Am fost legat atunci pentru tine, sunt şi acum legat tot pentru tine, ca astfel, fie de acolo, fie de aici, să progresezi şi să voieşti a face vreo milostenie.

Am fost flămând pentru tine, şi iarăşi sunt flămând tot pentru tine; am însetat fiind spânzurat pe cruce, sunt şi acum însetat prin săraci, ca astfel, fie de acolo, fie de aici, să te pot atrage către Mine şi să te fac iubitor de oameni pentru mântuirea ta. De aceea, deşi tu îmi datorezi răsplată pentru miile de binefaceri ce ai primit de la Mine, acum nu-ţi cer ca şi cum ai fi dator, ci te încununez ca pe un binefăcător şi-ţi hărăzesc împărăţia cerurilor în schimbul acestor fapte mici. Nu-ţi spun: dezleagă-Mi sărăcia, sau dăruieşte-Mi bogăţia ta, deşi am sărăcit pentru tine; ci numai pâine îţi cer, şi haină, şi o mică mângâiere în sărăcie.

Dacă sunt în închisoare, nu te silesc de a-Mi dezlega legăturile, sau să Mă scoţi de acolo, ci un singur lucru îţi cer, acela de a Mă vedea legat, pentru tine; şi atunci Eu am primit chiar de ajuns, şi chiar şi numai pentru acest fapt Eu îţi hărăzesc cerul. Deşi Eu te-am dezlegat de legăturile cele mai îngrozitoare, totuşi îmi e de ajuns numai aceasta, de a Mă vedea legat pentru tine. Pot să te încununez şi fără de acestea, voiesc însă a-ţi fi dator, ca astfel cununa să-ţi aducă oarecare curaj.

De aceea, deşi Eu pot a Mă hrăni singur, totuşi colind drumurile, cerând de pomană şi stând înaintea uşilor tale cu mâna întinsă. Doresc a fi hrănit de tine; te iubesc foarte mult şi de aceea doresc a sta la masa ta, după obiceiul celor ce iubesc; şi Mă mândresc că prin aceasta, ba încă în faţa întregii lumi şi în auzul tuturor, te proclam cu glas tare şi mă arăt pe Mine Însumi drept trofeu al tău”.

“Mir vărsat este numele tău”


Din
COMENTARIILE SAU EXPLICAREA EPISTOLEI CATRA COLOSENI, I SI II THESALONICENI
A CELUI INTRU SFINTI PARINTELUI NOSTRU
IOAN CHRISOSTOM
ARCHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLEI

TRADUCERE DIN LIMBA ELINA, EDITIA DE OXONIA, 1855 DE
ARCHIM. THEODOSIE ATHANASIU

BUCURESTI
ATELIERELE GRAFICE I.V. SOCECU, 1905

OMILIA IX

„Cuvantul lui Hristos sa locuiasca intru voi  bogat intru toata intelepciunea, invatandu-va si inteleptindu-va pe voi insiva, cu psalmi si cu laude, si cu cantari duhovnicesti, intru har cantand intru inimile voastre Domnului. Si tot orice faceti cu cuvantul sau cu lucrul, toate intru numele Domnului Iisus, multumind lui Dumnezeu Tatal prin El ” (Cap. 3, 16-17)

După ce i-a sfătuit ca să fie mulţumitori, arătându-le şi calea, după cum am spus în convorbirea din inainte, aici vine şi le spune: „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi bogat” —  şi nu numai în acea convorbire, ci si în alta mai dinainte. Eu am spus, că patimind noi ceva , sa ne gandim la cei ce au patimit poate mai grozave decat noi, si au suferit cele mai aspre incercari, si sa multumim lui Dumnezeu ca sa nu  pătimim si noi de acelea — dar apostolul ce zice ?
„Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi”, adică învăţătura, dogmele, sfătuirea, după care viaţa prezentă nu este nimic, si nici bunurile ei nu merită vreo atenţiune. Dacă acestea, le ştim, nu vom fi biruiţi de nici o împrejurare neplăcută. ,,Să locuiască, zice, bogat”, adecă nu cum s’ar întâmpla, ci cu multă prisosinţă.
Auziţi voi toţi câţi sunteţi din lume şi aveţi sub îngrijirea, voastră femei si copii, că şi vouă vă permite de a citi scripturile, şi nu cum s’ar întâmpla, ci încă cu multă sârguintă.
Căci după cum cel bogat poate să încerce o mare pierdere în bani, tot aşa si cel ce se îmbogăţeşte în dogmele filosofiei creştineşti, poate să îndure nu numai foamea şi sărăcia, ci încă şi alte nenorociri cu mult mai uşor decât acelea. Căci acolo, de necesitate că cel ce a fost odinioară bogat, să fie cercetat în paguba ce a avut şi să i se împuţineze averea, şi dacă aceasta i s’ar întâmpla mai de multe ori, el nu ar mai putea să se restabilească în averea dintâi, — pe când aici nu este aşa, fiindcă chiar când suntem siliţi de a suferi de acelea pe care nu le voim, noi nu consumăm nimic din judecata sănătoasă, sau mai bine zis din facultăţile gândirii, ci acestea rămân în noi pentru totdeauna.
Şi tu priveşte acum înţelepciunea acestui fericit, căci el n’a zis că „cuvântul lui Hristos să fie întru voi” însă ce ? „să locuiască întru voi” şi încă nu cum s’ar brodi, ci „cu îmbelsugare”.
„Intru toată înţelepciunea îuvăţându-vă si întelepţindu-vă pre voi însivă”. Sub numele de înţelepciune ei înţelege virtutea, precum de ex. smerenia este o virtute, eleimosina este o virtute, si altele de acest fel, virtuţi se numesc, pe când cele contrare sunt rezultate din lipsă de înţelepciune, sau din prostie, ca de ex. cruzimea care nu este rezultată decât din lipsă de minte.
De aceea, de multe ori el numeşte păcatul în general nebunie, după cum zice şi Profetul: „Zis-a cel nebun întru inima sa, nu este Dumnezeu”, si iarăşi: „Impuţitu-s’au si au putrezit ranele mele de cătră faţa nebuniei mele” (Ps. 13, 1. 37, 6).
Şi în adevăr, ce poate fi mai prostesc decât ca cineva să se înfăşoare în haine scumpe, iară pe fraţii lui să-i privească goli?
Să crească şi să hrănească câni, iar pe cel ce poartă în el chipul lui Dumnezeu să’l lase flămând ?
Ce poate fi mai prostesc, decât ca cineva să creadă în mod simplu că lucrurile omeneşti sunt nimic, iară de fapt el se alipeşte de ele, ca de nişte lucruri nemuritoare ?
După cum deci, nimeni nu poate fi mai fără de minte ca acesta, tot aşa nu este nimeni mai înţelept ca cel ce săvârşeşte fapte bune. Căci priveşte cum el este plin de înţelepciune: împărtăşeşte si pe alţii din ceea ce are, este milostiv, este filantrop. El ştie că natura este comună tuturor, ştie că valoarea banilor nu este de nimic, şi că el trebuie să cruţe mai degraba corpurile altora, decât banii ce-i are.
Cel ce dispreţuieşte slava, este întru tot înţelept, el cunoaşte lucrurile, omeneşti.
Cunoştinţa lucrurilor dumnezeiesti şi omeneşti este o adevarată filozofie.
El ştie prin urmăre ca acestea sunt omeneşti, iară acelea dumnezeiesti, şi de aceea fuge de acestea şi face pe acelea. Ştie totodată a şi mulţumi lui Dumnezeu intru toate, iară viaţa de faţă nu o preţuieşte întru nimic. De aceea nici nu se încântă la vederea aurului celui mult, şi nici nu se întristează de împrejurări contrare.
Iată de ce este absolut trebuitoare cunoştinţa sfintelor scripturi.
Pentru această cunoştinţă însă, nu ai nevoie si nici nu aştepta alt dascăl, căci ai acolo cuvintele lui Dumnezeu.
Nimeni nu te va învăţa atât de bine ca acelea. Dascălul pământesc deseori este urît din cauza slavei deşarte şi a zavistiei lui.
Auziti, vă rog, toţi muritorii, şi procuraţi-va cărţile sfinte, mendicamentele sufletului.
Dacă nu voiţi nimic alt, cel puţin procuraţi-vă Noul Testament, Apostolul, Faptele Apostolilor, Evangheliile, ca să le aveţi dascăli în permanenţă.
De vei avea vreo supărare, caută în el (N. T.) ca într’un depozit de medicamente, ia de acolo mângâierea în suferinţa ce ai.
Dacă ai vreo pagubă, dacă s’a întâmplat vreo moarte, sau vreo pierdere a unuia dintre ai tăi, caută în el, si încă nu numai să cauţi, ci să iei de acolo totul şi să le ai în cugetul tău.
Aceasta este cauza tuturor relelor, de a nu cunoaste sfintele scripturi.
Plecăm la război fără arme, si cum vom putea să scăpăm teferi ? Este de dorit de a putea scăpa chiar cu armele ce avem, dar încă să ne mai gândim la scăpare, când nici nu le avem!
Nu aruncaţi totul asupra noastră;  sunteţi  oi  cuvântătoare, şi nu necuvântătoare.  Sunteţi fiinţe logice şi nu nelogice. Multe vă îngăduie şi vouă Pavel.
Cei ce invaţă, nu stau veşnic la învăţătură, fiindcă nu vor mai învăţa niciodată. Dacă vei învăţa veşnic, niciodată nu   vei   şti.   Dacă   vei   învăţa  într’una, niciodată  nu vei ajunge să aprofundezi ceea ce ai învăţat, ci numai atunci vei şti cu adevărat, când vei învăţa şi tu pe altul.
Oare cei ce învaţă meşteşuguri nu stau  anumite timpuri la lecţii? Astfel deci, noi cu toţii hotarîm timpul anumit pentru învăţătură, şi dacă cineva învaţă veşnic, e o vie dovadă că nu ştie nimic. Această hulă a aruncat’o Dumnezeu Iudeilor  prin gura Prorocului : „Voi ce va purtaţi din pântece si învăţaţi din pruncie până la bătrâneţe” (Is. 46, 3. 4).
Dacă nu  aţi fi aşteptat în totdeauna aceasta,  nu s’ar fi întors îndărăt totul. Dacă ar fi cu putinţă ca cei învăţaţi să înveţe şi ei pe alţii, ar fi progresat lucrul nostru, ar fi dat învăţătura altora, şi astfel ne-ar fi venit si nouă în ajutor.
Spune-mi, dacă cineva s’ar duce la un dascăl, si apoi ar rămânea acolo timp îndelungat spre a învăţă literele alfabetului, oare prin aceasta nu ar aduce o prea mare îngreunare dascălului? Până când să vă tot vorbim despre viaţă ? Pe timpul Apostolilor nu era aşa, ci într’una ieşeau de la învăţătură cei deja învăţaţi, şi aceştia înlocuiau pe dascălii lor în învăţarea altora. Numai aşa au putut apostolii să perindeze lumea întreagă, fiindcă nu erau legaţi într’un singur loc. De  câtă învăţătură  credeţi voi  că au nevoie fraţii voştri cei de pe câmp, cum şi casnicii lor? Insă voi mă ţineţi pe loc ca pironit.
Mai  inainte de a se găsi  capul în bună stare,  e de  prisos  de a vorbi de corp. Totul aruncaţi asupra  noastră. Voi ar trebui numai ca să învăţaţi de la noi, însă femeile si copiii să înveţe de la voi.  Voi totuşi toate le lăsaţi în sarcina, noastră, şi de aceea avem o mare greutate.
„ Invăţandu-va şi înţelepţindu-vă pe voi însivă cu psalmi, si cu laude, si cu cântări dunovniceşti”. Priveşte acum şi partea uşoară şi mulţumitoare, pe  care Pavel o  arată credincioşilor. Fiindcă cetirea aduce oarecare osteneală si e foarte plictisitoare, el nu-i îndreaptă la istorie, ci la psalmi, care în acelaşi timp încântă sufletul celui ce îi pronunţă, şi totodată înlătură pe nesimţite oboseala.   „Cu   laude,  zice,  si cântări duhovniceşti”.
Acum însă copiii voştri recitează ode şi cântări sataniceşti,  ca şi bucătarii, ca  şi cei ce vă târguiesc cele pentru case, ca si dănţuitorii, iară cât pentru psalmi ei nu ştiu nici unul măcar,  ba încă faptul acesta ar fi considerat de ruşinos şi ridicol. Şi de altfel din psalmi noi scoatem  o  mare  filosofie, si numai de  acolo  putem  scoate  mântuirea de relele cele multe. Din cauza aceasta toate răutăţile se ţin de dânşii.
In ce fel de pământ se găseşte planta, de acelaşi fel va fi si rodul   ei;  dacă pământul e nisipos şi sărat şi rodul va fi la fel; dacă el va fi  dulce şi gras, asemenea va fi si rodul. Tot aşa şi învăţăturile sunt pentru om ca un izvor, ca o sorginte de bunuri sau rele, după cum sunt şi ele.
Invaţă copilul tău  a cânta  psalmi  de aceia  cari sunt plini de filosofie,—mai ales în privinţa înţelepciunii, şi cu deosebire în privinţa îndepărtarii de  cei răi, găseşti  sfaturi   chiar la începutul  cartei  psalmilor.
De aceea si Profetul  de aici,  adecă de la înţelepciune, îşi începe psalmii, zicând:  „Fericit   bărbatul care n’a umblat în sfatul necredincioşilor” şi mai departe adaogă:   „Şi pe scaunul pierzătorilor n’a şezut”, şi iarăşi: „N’am şezut cu adunarea desărtăciunii”, si iarăşi:   „Defăimează-se înaintea lui cel ce  vicleneşte,   iară   pe   cei   ce  se  tem  de Domnul îi măreşte” (Ps. l, 1. 2, 25, 4. 14, 4), care toate nu sunt decât sfaturi spre a fi în contact numai cu cei buni.
Şi de acestea vei  găsi acolo multe. Vei găsi sfatuiri date pentru înfrânarea pântecelui, pentru stăpânirea  manei   de  furtişaguri,   pentru   desfrânare, pentru a  nu  fi  lacom,  că bogăţiile,   slava şi   altele de   acest fel,  nu  înseamnă  nimic.
Când tu   vei  îndruma pe copil din vârsta cea fragedă spre acestea, puţin câte puţin îl vei ridica şi la altele mai inalte. Psalmii de acestea au, imnurile de asemenea nu conţin în ele nimic omenesc. Când el va învăţa cele din psalmi, atunci va şti şi imnuri, care sunt cântări dumnezeieşti.
Puterile cele de sus imnuri înalţă stăpânului, iar nu cântări.
„Nu este frumoasă lauda în gura păcătosului, că nu este de la Domnul trimisă lui” (Sirach, 15, 9) si iarăşi: ,,Ochii mei peste credincioşii pământului, ca să stea împreună cu mine” (Ps. 6, 7) şi iarăşi: „Nu va locui în mijlocul casei mele cel ce face mândrie” (Ibid.) şi iarăşi: „Cel ce umblă în calea iară prihană, acela îmi va sluji inie” (Ibid.), — aşa că îi asiguraţi nu numai cu prietenii să nu se amestece în fapte urîte, dar chiar nici cu familiarii lor.
Pentru că cele mai multe rele vin de acolo, că noi punem în contact copiii cu slugile. Dacă copiii, cu toată dragostea ce o au din partea părinţilor, şi cu toată îngrijirea părintească, şi de abia pot fi scăpaţi, — dar încă când îi încredinţăm slugilor, care se poartă cu dânşii ca cu nişte duşmani, nădăjduind a’i face mai blânzi, dacă îi vor tâmpi şi’i vor face vicleni, şi de nimic buni. Inaintea tuturor celorlalte, aceasta să urmărim în creşterea copiilor, „Iubit-am pe cei ce iubesc legea ta”, zice, si deci şi noi aceasta să o căutăm, şi pe astfel de oameni sa iubim.
Pentru ca copiii să se înţelepţească, asculta pe Prorocul care spune: „Că şalele mele s’au umplut de ocări” (Ps. 36, 8), şi iarăşi: „Pierdut-ai de la tine pe tot cel ce curveste” (Ps. 72, 27). Şi cum că trebuie a stăpâni pântecele, audă-l pe dânsul ce spune: „Şi încă mâncarea fiind în gura lor … a ucis pe cei mai mulţi ai lor” (Ps. 77, 34. 35). Cum că trebuie a ne stăpâni de bogăţii, iată ce spune: „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea” (Ps. 61, 11), şi în privinţa slavei: „Nu se va pogorî cu dânsul slava lui” (Ps. 48, 18).
Ca nu trebuie a ravni pe cei răi, iată ce spune: „Nu râvni celor ce viclenesc, nici pizmui celor ce fac fărădelege” (Ps 361). In privinţa tiraniei, iată ce zice: „Văzut-am pe cel necurat prea înălţându-se şi ridicându-se ca chedrii Livanului, si am trecut si iată nu era, si l-am căutat pe el, si nu s’a aflat locul lui” (Ps. 36, 35. 36).
Că toate cele prezente nu trebuie a le băga în seamă: „Fericit-au pe poporul, căruia sunt acestea: fericit este poporul, căruia Domnul este Dumnezeul lui” (Ps. 143, 18).
Cum că este răsplată, iată ce spune: „Că tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui”. De ce el nu răsplăteşte în fiecare zi: „Dumnezeu este judecător drept si tare, îndelung răbdător şi neaducând mânie în toate zilele (Ps. 7, 12).
Cum că umilinţa este un lucru bun: „Doamne, zice, nu s’a înălţat inima mea” (Ps. 130, 1). De asemenea că mândria este un lucru rău: „Pentru aceasta, i-a cuprins, zice, mândria lor până în sfârşit” (Ps. 72, 6) şi iarăşi: „Dumnezeu mândrilor li sta împotrivă”, şi iarăşi: „Impărţit-a, dat-a săracilor, dreptatea lui rămâne în veac” (Ps. 111, 9).
De asemenea iată cum laudă pe omul milostiv: „Bun este bărbatul care se îndură si împrumutează” (Ps. 111, 5). Şi în fine vei găsi în cartea psalmilor multe învăţături morale şi pline de filosofie. Aşa de ex. priveşte cum este ameninţat cel ce cleveteşte pe aproapele său: „Pe cel ce clevetea întru ascuns pe vecinul său” zice, pe acela am gonit” (Ps. 100, 6).
Care este imnul pe care’l înalţă lui Dumnezeu puterile cele de sus? Imnul acesta îl cunosc credincioşii. Ce spun Heruvimii sus? Ce spuneau Ingerii? „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu” (Luca, 2, 14).
De aceea după cântări vin imnurile, ca ceva mai perfect. „Cu psalmi, zice, cu laude (imnuri) si cu cântări duhovniceşti întru dar cântând întru inimile voastre Domnului”. Sau că poate înţelege aici: «că prin har v’a acordat acestea Dumnezeu», sau «întru cântări prin har», sau «învaţându-vă şi îndemnându-vă întru har», sau că poate prin har aveau toate aceste daruri, sau că este o explicare, în loc de «din harul duhului».
„Cântând, zice, întru inimile voastre Domnului”, adecă nu simplu, din gură numai, ci cu băgare de samă, căci aceasta înseamnă a cânta lui Dumnezeu, iară altminterea înseamnă a cânta aerului, unde vocea se împrăştie în zadar.
«Nu cânta pentru ochii lumii» zice, ci chiar în târg de eşti, poti să cânti in sine-ţi lui Dumnezeu, fără sa audă cineva, fiindcă şi Moisi aşa se ruga, şi era auzit, căci zice: „Ce strigi către mine”? (Exod. 14, 15), de şi el nu striga, ci se ruga cu voce strigătoare numai în mintea sa, pentru care numai Dumnezeu a auzit. Nimic nu te împiedecă de a te ruga şi preumblându-te, destul ca inima să’ţi fie sus.
„Şi orice faceţi cu cuvântul sau cu’ lucrul, toate întru numele Domnului Iisus, mulţămind lui Dumnezeu si Tatăl prin El” (Vers. 17). Dacă noi facem aşa, dacă numele lui Hristos este invocat în faptele noastre, nimic necuviincios nu vom face, nimic necurat. Dacă mănânci, dacă bei, dacă te însori, dacă călătoreşti, toate în fine întru numele lui Dumnezeu sa le faci, adecă invocăndu-L pe El de ajutor.
Mai inainte de orice Lui să te rogi, si după aceea să începi lucrul. Voieşti să’ţi spun ceva?
Ei bine, numele Lui pune-l înaintea oricărei întreprinderi. De aceea şi noi în epistolele noastre punem la început numele Domnului nostru.
Unde va fi numele lui Dumnezeu toate sunt bune si fericite.
Dacă numele consulilor inspiră încredere în diferitele acte publice, cu atât mai mult numele lui Hristos.
Sau că poate prin aceste cuvinte zice : «toate să le faceţi şi să le grăiţi, după Dumnezeu, şi nu întroduceţi pe îngeri».
Mănânci? Mulţameşte lui Dumnezeu, şi atunci, şi după aceasta.
Te culci? Mulţămeste lui Dumnezeu, şi atunci, şi după sculare.
Te duci în târg ? Tot aşa  fă.
Nimic lumesc, nimic pământesc.
Toate fă-le întru numele Domnului, si toate iţi vor merge după dorinţă, căci ori si unde se va întrebuinţa numele Domnului, totul va progresa.

Dacă numele Lui scoate draci, alungă boale, apoi cu atât mai mult va putea să’ţi fie de ajutor în întreprinderi.
Dară oare ce înseamnă a face „cu cuvântul, sau cu lucrul” ? Adecă sau dorind, sau făcând. Ascultă cum Avraam a trimis pe sluga sa întru numele lui Dumnezeu, cum David a ucis pe Goliat întru numele lui Dumnezeu.
Mare si minunat este numele Lui.
De-asemenea şi Iacob trimitand pe fiii săi le-a zis : ,,Iara Dumnezeul meu să vă dee vouă har înaintea omului” (Facer. 43, 14).
Cel ce face aşa, are pe Dumnezeu ca tovarăş, şi fără de dânsul nimic nu îndrăzneşte a face.
Prin faptul că L’ai invocat, L’ai cinstit, si deci îţi va resplăti şi îţi va înlesni întreprinderile tale.
Chiamă pe Fiul, mulţămeste Tatălui.
Căci când Fiul este chemat în ajutor, este chemat Tatăl, şi mulţămind Tatălui, mulţămeşti Fiului. Acestea să învăţăm a le face, nu numai cu vorba, ci şi cu fapta.
Nimic nu este egal cu numele lui Dumnezeu ; acesta pretutindeni este minunat.
„Mir vărsat este numele tău” (Cânt. Cânt. 1, 2) zice, aşa că cel ce pronunţă numele Lui, imediat se umple de mireasmă bine mirositoare.
„Nimeni nu poate numi pe Domnul Iisus, fără numai întru Duhul Sfînt” (I Corint. 12, 3). Daca tu zici. «In numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfînt» cu credinţă, totul ai făcut.
Astfel numele acesta pronunţat în boale, este înspăimântător.
De aceea diavolul pizmuind cinstea ce ni s’a acordat de Dumnezeu — căci priveşte câte nu a făcut Dumnezeu prin botezul ce-l căpătăm, că prin botez a creat din nou pe om, şi altele multe — a introdus cinstea îngerilor, ca şi cum printr-inşii ne apropiem de Dumnezeu.
Dealtfel aşa sunt fermecătoriile dracilor. Chiar de ar fi înger, sau Arhanghel, sau Heruvim, tu nu îngădui una ca aceasta, fiindcă chiar nici aceste puteri nu primesc o astfel de cinste, ci se dau îndărăt când văd pe stăpânul a toate necinstit. «Eu te-am cinstit, zice, şi ţi-am spus: invoacă pe Dumnezeu, si tu Il necinsteşti pe El»?
Dacă tu pronunţi numele Lui cu credinţă, vei alunga si bolile, şi pe demoni. Dar dacă poate nu se alungă boala, apoi aceasta nu vine din neputinţă sau din slăbiciunea puterii sale, ci mai mult din interesul chiar al celui bolnav. „După numele Tău Dumnezeule, zice, aşa si lauda Ta” (Ps, 47, 9).
Prin numele acesta lumea s’a întors la credinţa adevărată, tirania a fost desfiinţată, diavolul a fost călcat cu picioarele, cerurile s’au deschis, iară noi ne-am renăscut prin acest nume. Dacă avem în noi acest nume, apoi vom străluci. Numele acesta face şi mucenici, si mărturisitori. Acest nume deci să’l avem şi să’l stăpânim ca pe un mare dar, ca astfel sa vietuim intru slava, si sa multumim lui Dumnezeu, ca sa ne invredniceasca bunatatilor celor fagaduite tuturor celor ce-L iubesc pe Dansul. Prin harul si filantropia  Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cade slava, stapanirea si cinstea, acum si pururi si in vecii vecilor. Amin

nimic nu poate împiedica pe cineva de la virtute…

DIN “”OMILII LA EPISTOLA CATRE FILIPENI”” 

SFANTUL IOAN GURA DE AUR

Nu ai învăţător virtuos? Dar ai pe adevăratul Învăţător, pe singurul care trebuie să fie numit învăţător, învaţă de la Acela, căci a zis: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Mt. 11, 29).

Nu da deci atenţie învăţătorului tău, ci priveşte către Hristos, adevăratul învăţător, şi fii ascultător poruncilor Lui. De acolo ia model de purtare, căci ai în El un model excelent şi după Acesta orânduieşte-ţi viaţa. Se află în scripturi mii de modele de viaţă virtuoasă. Ia pe care vei voi, şi după Învăţător intră în vorbă şi cu ucenicii Lui.

De exemplu: unul a strălucit prin sărăcie, un altul prin bogăţie, precum Ilie prin sărăcie, iar Avraam prin bogăţie; ia deci ca exemplu una din aceste vieţi, care ţi se va părea mai uşoară şi mai la îndemână.

Unul a strălucit prin căsătorie, un altul prin feciorie Avraam a strălucit prin căsătorie, Ilie prin feciorie; ia ca exemplu pe care vrei şi mergi pe calea unuia sau a altuia, căci ambele căi duc la ceruri.

Unul a strălucit prin post, altul prin lipsa postului. Ioan de exemplu, a strălucit prin post, iar Iov prin lipsa lui. În afară de aceasta Iov mai avea şi femeie, fii şi fiice, case de care se îngrijea.

Însă este cu putinţă a se lucra virtutea chiar fiind cineva în scaunul împărătesc, deşi palatul împărătesc e împovărat cu mai multe afaceri decât orice casă particulară. David a strălucit pe tron, dar porfira împărătească şi diadema întru nimic nu l-au moleşit.

Lui Moise i s-a încredinţat însă grija întregii comunităţi, ceea ce e cu mult mai greu. Aici puterea era cu mult mai mare, de unde rezultă că şi greutatea era mai mare.

Ai văzut cum unii au progresat în fapte bune fiind bogaţi, iar alţii fiind săraci?

Ai văzut pe unii progresând fiind căsătoriţi, iar pe alţii păstrându-şi fecioria?

Acum priveşte şi contrariul, adică priveşte pe aceia care s-au pierdut fiind în căsătorie sau în feciorie, în bogăţie sau în sărăcie, în căsătorie mulţi oameni s-au pierdut, precum Samson şi alţii, şi nu atât din cauza căsătoriei, cât din cauza voinţei lor.

În feciorie ia seama la acele cinci fecioare nebune, în bogăţie la acel bogat care trecea cu vederea pe Lazăr, iar în sărăcie ia seama cum şi astăzi se pierd mii de oameni. Iar în tronurile împărăteşti si printre mai marii lumii vă pot arăta mult pierduţi.

Vrei să vezi apoi pe cei mântuiţi din rândul ostaşilor? Iată-l pe sutaşul Corneliu (FA cap.  10). Vrei să vezi pe cei mântuiţi care se aflau sub stăpânirea altora? Priveşte la eunucul împărătesei etiopienilor.

În concluzie, dacă noi întrebuinţăm averea în scopuri bune, oricare-ar fi ele, averea noastră nu ne va pierde, iar de nu, nici un folos nu vom avea, pentru că şi bogăţia, şi împărăţia, şi sărăcia, şi căsătoria si fecioria ne pot duce la pierzanie prin voinţa noastră.

Pe cel care priveghează şi este sobru nimic nu-l poate vătăma.

Spune-mi, te rog, cu ce a vătămat robia? Cu nimic, închipuie-ţi, de exemplu, pe Iosif devenit rob şi totuşi păstrând virtutea; pe Daniel şi pe cei trei tineri deveniţi robi şi cu toate acestea strălucind cu mult mai mult decât alţii.

Pretutindeni virtutea străluceşte şi e neînvinsă şi nimic nu o poate împiedica.

Dar ce zic eu de sărăcie şi de sclavie?

Nici foamea, nici rănile cele învechite şi nici chiar boala cea mai grea nu o poate împiedica.

Astfel a fost Lazăr, astfel a fost Iov şi astfel a fost şi Timotei cel adeseori bântuit de boală.

Ai văzut că nimic nu poate împiedica pe cineva de la virtute?

Nici bogăţia, nici sărăcia, nici puterea, nici dorul de a stăpâni, nici boala, nici înjosirea, nici dispreţul, căci pe toate acestea virtutea le lasă jos, pe pământ, şi se urcă la ceruri. Doar sufletul să fie curajos şi nimic nu-l poate împiedica pe omul care lucrează virtutea.

Când lucrătorul e sănătos şi puternic, nimic din cele exterioare nu-l poate împiedica.

Când meşterul are experienţă şi stăruinţă şi îşi cunoaşte perfect meseria, chiar bolnav fiind, el posedă această meserie şi chiar de ar fi sărac, de ar avea sau nu uneltele în mâinile sale, chiar de ar lucra sau nu, cu nimic nu poate fi mai prejos, deoarece cunoaşterea meşteşugului său este cu el.

La fel să întâmplă şi cu omul virtuos şi iubitor de Dumnezeu: chiar de l-ai îmbogăţi el îţi va arăta meşteşugul (virtutea), şi chiar de l-ai aduce la sărăcia cea mai neagră, de ar fi bolnav sau sănătos, de ar fi în slavă sau în necinste, el acelaşi va fi, adică stăruitor în virtute.

Nimic nu iubeşte mai mult Dumnezeu ca faptul…..

din “Omilii la Epistola catre Filipeni

Sfantul Ioan Gura de Aur
Dacă noi vom căuta să fim paşnici între noi si în noi înşine, şi Dumnezeu va fi cu noi; dar dacă ne vom ridica cu război unii împotriva altora, nici Dumnezeu nu va mai fi cu noi. Nimic nu este atât de vrăjmaş sufletului nostru ca răutatea, în timp ce virtutea şi pacea ţin sufletul în siguranţă.

Astfel deci noi trebuie să ne stăpânim pornirile şi atunci vom atrage la noi pe Dumnezeu. Dumnezeul nostru nu este Dumnezeul războiului şi al luptelor. De aceea alungă de la tine războiul şi lupta, atât către aproapele tău, cât şi către tine însuţi. Fii în pace cu toţi. Înţelege în ce fel ai fost tu şi Dumnezeu te-a mântuit. „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt 5, 9). Aceştia Îl imită întotdeauna pe Fiul lui Dumnezeu; imită-L, deci, şi tu. Fii în pace. Cu cât mai mult te va război fratele tău, cu atât mai mare va fi şi răsplata pe care o vei primi de vei rămâne în pace. Ascultă-l pe proorocul care zice: „Cu cei ce urau pacea, făcător de pace eram” (Ps 119, 7). Aceasta este cu adevărat virtute, aceasta este mai presus de judecata omenească, aceasta ne apropie de Dumnezeu.

Nimic nu iubeşte mai mult Dumnezeu ca faptul de a fi cineva fără răutate în inima sa. Aceasta îţi iartă toate păcatele, aceasta îţi dezleagă toate greşalele. Dacă însă ne războim şi ne lovim unii pe alţii, suntem departe de Dumnezeu. Din luptele noastre se nasc duşmăniile şi din duşmănii ajungem să fim răzbunători. Scoate, deci, răul din rădăcină si atunci nu va mai fi nici rodul. Astfel ne vom deprinde să dispreţuim pe cele trecătoare, în cele duhovniceşti nu este luptă, ci tot ce vezi că se petrece, fie lupte, fie invidii, fie orice altceva din acestea, toate provin din cele trecătoare.

Orice luptă îşi are începutul fie în lăcomie, fie în invidie, fie în slavă deşartă.

…n-ar fi putut oare Dumnezeu să-l hrănească pe Pavel?

din “Omilii la Epistola catre Filipeni” 

SFANTUL IOAN GURA DE AUR  

…n-ar fi putut oare Dumnezeu să-l hrănească pe Pavel? El, care chiar şi ţie, dispreţuitorului, îţi dă hrană, nu i-ar fi dat oare cu atât mai mult lui Pavel? El, care dădea mană evreilor în pustie, desfrânaţi fiind şi idolatri, oare nu cu atât mai mult i-ar fi putut da cu atât mai mult lui Petru, care a făcut totul pentru El?

El, Care îngăduie să existe şi bărbaţi necucernici, n-ar fi putut cu atât mai mult să dăruiască cele necesare lui Ioan, cel ce şi-a părăsit până şi tatăl pentru El?

Ar fi putut, dar n-a vrut, ci îi hrăneşte prin tine, pentru ca tu să te sfinţeşti. Şi priveşte mărimea iubirii Lui de oameni: Şi-a ales ucenici cu lipsuri, pentru ca tu să fii uşurat, căci dacă i-ar fi făcut fără de nici o lipsă ar fi fost cu mult mai miraculos, cu mult mai slăviţi, dar şi mântuirea ta ar fi fost pierdută!

Deci n-a vrut ca ei să fie miraculoşi iar tu, [care eşti plin de lipsuri], să nu te poţi mântui, ci a preferat ea şi ei să aibă lipsuri, pentru ca tu să te poţi mântui.

Şi câte bunătăţi nu ne aduce nouă smerenia!

Din “Omilii la Epistola catre Filipeni”
SFANTUL IOAN GURA DE AUR

Şi câte bunătăţi nu ne aduce nouă smerenia! Ce voieşti?

Oare nu de aici se nasc sinceritatea, liniştea sufletească, iubirea de oameni, înfrânarea şi luarea aminte la sine? Toate aceste bunătăţi izvorăsc din smerenie, în timp ce din mândrie izvorăsc toate cele contrare. Şi cu necesitate, un astfel de om va fi şi batjocoritor, şi bătăuş, şi furios, şi lipsit de milă, şi fără zâmbet pe buze, şi va fi mai degrabă fiară sălbatică decât om. Eşti puternic şi cugeţi lucruri mari? Atunci tocmai din acest motiv e de datoria ta să te smereşti. Pentru ce cugeti lucruri mari când în realitate e vorba de un lucru cu totul de nimic? Pentru că şi leul este mai curajos decât tine, şi porcul sălbatic e mai puternic decât tine, iar tu faţă de aceştia nu eşti decât un ţânţar. Dar încă şi tâlharii, şi hoţii, şi servitorii tăi, şi poate chiar şi cei mai proşti, pot fi mai puternici decât tine. Deci acest lucru e vrednic de laudă? Şi nu te sfieşti cugetând, din această cauză, lucruri mari? – Dar poate eşti frumos şi cu chip arătos? Aceasta este lauda şi îngâmfarea coţofenei. Nu eşti tu mai frumos decât păunul, nici decât floarea şi nici decât păsările, în aripile păsării stă biruinţa ei; cu penele ei şi cu frumuseţea ei te covârşeşte mult. Dar şi lebăda este foarte frumoasă şi multe alte păsări cu care, de te vei compara, te vei vedea pe tine ca un nimic.

De multe ori şi copii zburdalnici, şi fecioare, şi femei desfrânate, şi bărbaţi uşuratici, de multe ori, zic, s-au lăudat cu frumuseţea lor. Dar poate că eşti bogat? De unde? Ce ai câştigat? Aur, argint, sau pietre preţioase? Dar cu aceasta se laudă şi tâlharii, şi criminalii, şi cei ce lucrcază în mine. Cu durerea celor condamnaţi te lauzi? Dar poate că te împodobeşti şi te înfrumuseţezi? Împodobiţi sunt de multe ori şi caii, la perşi sunt împodobite şi cămilele, iar pe scenele teatrului toţi actorii sunt împodobiţi. Şi nu te ruşinezi când cugeti lucruri mari despre astfel de nimicuri la care sunt părtaşi şi dobitoacele cele necuvântătoare, şi sclavii, şi criminalii, şi cei fără de minte, şi tâlharii, şi hoţii?

Dar poate construieşti case frumoase? Şi ce-i cu asta? Multe păsări locuiesc în case mai frumoase decât ale tale şi au locuinţe cu mult mai măreţe. Sau poate nu i-ai văzut pe cei înnebuniţi după bani cum au construit case până şi în locurile pustii şi în câmpii, care au devenit locuinţe corbilor şi ciorilor?

Sau poate cugeti lucruri mari din cauza vocii tale? Niciodată, însă n-ai să poţi cânta mai dulce decât privighetoarea sau lebăda.

Sau poate că te mândreşti pentru iscusinţa meşteşugului tău?

Ce poate fi însă mai înţelept în această privinţă decât albina? Care mecanic, care pictor, care geometru ar putea imita lucrul ei?

Poate că te mândreşti din cauza hainei tale fine? Dar aici te biruiesc păianjenii.

Dar poate că te mândreşti din cauza iuţimii picioarelor tale? Mai iuţi sunt însă iepurii şi caprele sălbatice, precum şi multe alte fiare sălbatice care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele dintâi.

Poate însă călătoreşti mult? Desigur că nu mai mult decât păsările; iar acestea n-au nevoie nici de merinde, nici de cai, nici de trăsură, ci pentru toate le sunt de-ajuns aripile lor. Acestea le sunt şi corabia, acestea şi caii, şi trăsura, şi vântul, şi, în general, orice ar dori cineva.

Dar poate că ai vederea ascuţită şi ageră? Desigur, însă, că nu o ai ca a căprioarei sau ca a vulturului.

Ai poate auzul fin? Cu toate acestea măgarul te întrece.

Ai mirosul fin? Dar câinele nu te lasă să-l întreci.

Poate că este strângător? Eşti în urma furnicii.

Eşti îmbrăcat în haine aurite? Nu însă ca furnicile indice.

Iar în ce priveşte sănătatea şi constituţia, ca şi puterea corporală, animalele necuvântătoare ne sunt superioare Şi nu se tem nici de foamete. „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe” (Mt 6, 26).

Deci iată că Dumnezeu a creat animalele cele necuvântătoare cu mult superioare nouă în multe. Ai văzut ce poate păţi cineva dacă nu se gândeşte serios? Ai văzut ce rău este când nu examinează lucrurile? Şi ai văzut la ce urmări ne duce observarea atentă a faptelor?

Cel care se crede mai presus decât toţi oamenii s-a dovedit a fi mai prejos chiar decât animalele necuvântătoare.
Însă noi, iubiţilor, să nu-i luăm în seamă pe aceşti oameni şi să nu-i imităm; nici să-i lăsăm să cadă şi să ajungă la fel cu animalele necuvântătoare pentru că au cugetat cele mai presus de natura noastră, ci să-i ridicăm de acolo, nu pentru ei – pentru că ei sunt poate vrednici să pătimească aceste rele ci ca să se arate iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi slava pe care ne-a arătat-o.

Grija lui Dumnezeu

din “Omilii la Epistola catre Filipeni” 

Sfantul Ioan Gura de Aur 

Precum un trup cuprins de fierbinţeală se alină şi cu cea mai mică adiere a vântului, la fel se întâmplă noaptea şi cu sufletul nostru: se predă somnului ca unui paradis cu multe izvoare, de la care îşi află mângâierea. Mai bine zis nu noaptea sau somnul alină sufletul, ci Dumnezeu, Care cunoscând slăbiciunea neamului omenesc, a hotărât astfel

Şi ia aminte la cât de mare este grija lui Dumnezeu: nu a lăsat somnul în puterea noastră şi nici trebuinţa lui la voia noastră, ci l-a legat de necesităţi fireşti, pentru ca şi fără voia noastră să primim binele, fiindcă a dormi este cerut de natură

Nu poţi posti? Nu poţi fugi de lume?

din “Omilii la Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel”
Sfantul Ioan Gura de Aur

Nu poţi posti? Nu poţi fugi de lume? Nu te poţi culca pe pământ şi nu poţi priveghea? Se poate lua plată pentru toate acestea, deşi nu le-ai făcut, şi dacă le vei îmbina altfel, slujind pe cel bolnav şi neputincios, ajutându-l neîncetat, odihnindu-l şi alinându-i durerile ce izvorăsc din toate acestea.

Puterea milosteniei…

din “Omilii la Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel”

Sfantul Ioan Gura de Aur 

[Cel milostiv] Nu va rămâne afară împreună cu fecioarele cele nebune, ci va intra împreună cu cele înţelepte în cămara de nuntă a Mirelui, având în mâini făclii strălucitoare, într-un cuvânt, va deveni mai fericit chiar decât cei ce s-au ostenit şi şi-au petrecut viaţa în feciorie, cu toate că nimic din toate durerile şi amărăciunile acelora n-a gustat.

Aceasta este puterea milosteniei! Şi cu multă îndrăzneală îi călăuzeşte spre ceruri pe cei care o cunosc. Pentru că ea este apropiată şi cunoscută celor ce păzesc uşile cămării de nuntă, şi nu doar cunoscută, ci şi ţinută la mare cinste; iar pe cei care au cinstit-o îi va conduce cu îndrăzneală şi toţi se vor da în lături, fără a se opune. Căci dacă ea L-a pogorât pe Dumnezeu pe pământ şi L-a înduplecat să se facă om, cu cât mai mult nu-l va putea ridica pe om la cer? Cu adevărat mare este puterea milosteniei! Dacă din milă şi din iubire de oameni Dumnezeu s-a făcut om, ba încă s-a înduplecat a Se face chiar rob, cu cât mai mult nu-i va aşeza pe robi în cămara Lui?

Aşadar, fraţilor, să iubim milostenia, şi să o săvârşim după puterile noastre nu doar o zi, nici două, ci în toată vremea cât ne aflăm aici, ca şi ea să ne cunoască atunci când ne vom înfăţişa înaintea Dreptului Judecător. Dacă ea ne cunoaşte pe noi, şi Domnul ne va cunoaşte, iar dacă ea nu ne cunoaşte, nici Domnul nu ne va cunoaşte, ci va zice: „Nu vă cunosc pe voi!” Să nu se-ntâmple însă una ca aceasta! Departe de noi auzirea acestor cuvinte! Fie însă a ne învrednici de auzirea acelei râvnite voci: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Mt 25, 34)