Puterea Rugaciunii

Cei trei tineri fusesera aruncati în cuptor si îsi dadura sufletul pentru marturisirea credintei în Domnul, dar chiar si dupa dobândirea unor atât de mari si atât de multe merite, ei spun:

“Nu ne este îngaduit sa deschidem gura. Am devenit pricina de rusine si ocara pentru robii tai si pentru cei ce te slavesc” (Dan. 3,3).

Pentru ce îndrazniti voi sa deschideti gura? Tocmai pentru a spune aceasta, ca, dupa cum sta scris, nu ne este îngaduit sa deschidem gura si putem sa câstigam astfel bunavointa Domnului.

Puterea rugaciunii a întrecut puterea focului, a tinut în frâu furia leilor, a destramat razboaie, a oprit lupte, a facut sa dispara furtuni, a alungat demoni, a deschis portile cerului, a taiat legaturile mortii, a pus pe fuga boli, a risipit defaimari, a tinut în loc tulburarea cetatilor, a facut sa dispara nenorocirile venite de sus si cele provocate de om, într-un cuvânt, rugaciunea a risipit tot ceea ce ne poate înspaimânta.

Iar când vorbesc de rugaciune, nu ma refer la simpla rostire a rugaciunii, ci la acea rugaciune care izvoraste din adâncul cugetului.

Asa cum, chiar de se vor abate asupra-le mii de vânturi potrivnice, copacii ale caror radacini sunt întinse în adâncime nu se frâng, nici nu sunt doborâti, fiindca radacinile le sunt înfipte cu strasnicie în adâncul pamântului, întocmai în acelasi chip se întâmpla si cu rugaciunile care se înalta de jos, din adâncul cugetului: înradacinate temeinic, se vor înalta catre cer si nici o judecata potrivnica nu le abate din drum. De aceea a spus si profetul:

“Din adâncuri strigat-am catre tine, Doamne” (Ps. 129,1).

Nu va spun aceste lucruri numai pentru a va auzi aplaudând, ci pentru ca voi sa va dezvaluiti încântarea prin fapte. Daca atunci când îti arati înaintea oamenilor propriile nenorociri si te plângi de nefericirile care te încearca, resimti o oarecare alinare a durerilor, ca si cum ai ajunge prin mijlocirea cuvântului sa rasufli de usurare, cu atât mai mult, când faci pe Domnul tau partas la suferintele sufletului tau, primesti în schimb o anumita stare de bucurie si multa alinare.

Oamenii îndura deseori cu greutate pe cel care li se plânge si li se tânguie, drept care se îndeparteaza si îl resping, însa Dumnezeu nu face la fel; dimpotriva, urmareste sa i te afli în apropiere si te atrage la sine, .chiar daca îi împartasesti nefericirile tale de dimineata pâna seara, ba înca cu atât mai mult te iubeste atunci si se apleaca catre rugamintile tale.

Tocmai acesta este lucrul pe care l-a dezvaluit Insusi Hristos când spunea:

“Veniti la mine toti cei osteniti si împovarati si eu va voi odihni pe voi” (Mat. 11,28).

Ne cheama, sa nu refuzam sa-1 ascultam; ne trage la el, sa nu fugim; chiar de-am avea mii de pacate, sa stim ca atunci cu atât mai mult trebuie sa alergam catre El.

Caci pe cei care se afla în asemenea stare îi cheama: “Caci nu am venit sa-i chem pe cei drepti -spune el – ci pe cei pacatosi, pentru ca ei sa se pocaiasca”. Iar aici este vorba despre cei împovarati, cei suferinzi, despre cei îngenuncheati din pricina multimii pacatelor lor. Acesta este si motivul pentru care este numit Dumnezeul mângâierii si Dumnezeul milostivirilor (cf. II Cor. 1,8), fiindca aceasta lucrare a sa nu are sfârsit.

Neîncetat le da mângâiere si încurajare celor îndurerati si celor patrunsi de strâmtorare, chiar daca acestia au mii de pacate.

Numai sa i ne încredintam, numai sa alergam catre El si sa nu renuntam. Vom cunoaste prin aceasta experienta adevarul celor spuse si nimic din tot ceea ce exista nu ne va putea pricinui suferinta, cu conditia ca rugaciunea sa ne fie staruitoare si profunda.

Atunci, printr-o asemenea rugaciune, vom da la o parte orice s-ar întâmpla sa napusteasca asupra noastra.

Si ce-i de mirare în faptul ca puterea rugaciunii înlatura nenorocirile care se abat asupra omului, câta vreme se vede cum rugaciunea destrama cu usurinta natura pacatului si o face sa dispara?

Asadar, pentru a ne petrece viata prezenta cu bine, pentru a reusi sa fugim din calea tuturor pacatelor care ne încearca, si pentru a pasi cu încredere înaintea scaunului de judecata al lui Hristos, sa ne pregatim neîncetat acest leac, la prepararea caruia sunt folosite deopotriva lacrimile, straduinta, grija si taria sufleteasca, în acest fel, ne vom bucura neîncetat de sanatate si vom dobândi bunurile viitoare, cele pe care fie ca noi toti sa le dobândim, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, dimpreuna cu care fie marit Tatal si Duhul Sfânt, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

din “Despre necunoasterea lui Dumnezeu”, Sfantul Ioan Gura de Aur

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *